by lioara bradu
În noiembrie, Oradea mea mirosea a castane coapte. Era un parfum molcom și bun ca o îmbrățisare. Se ridica la fiece colț
Cred in semne, cred in vise, cred in zane si ingeri, cred in Dumnezeul din noi, cred in unicorni, cred in iubire, cred in cuvi
Acum vreo cateva saptamani m-am intalnit, intamplator, cu Cristina Stanciulescu, veche colega, draga prietena și, mai nou, po
Așa îl văd mereu: proaspăt bărbierit, cu sacoul cel gri, croială clasică, puțin cam mare ( Îi fusese bu
În dimineața de Sfântul Nicolae copiii mei s-au jucat. Nu cu darurile – erau epuizate de joaca din ajun. (La noi Mos Nico
“Don’t you wish you could take a single childhood memory and blow it up into a bubble and live inside it forever?”
Stiți globurile acelea de sticlă în care stă ascunsă o lume, iar de le scuturi, ninge magic, mereu în liniște și pace,
I-am spus Ancăi ca mi-e teamă să o prezint. Nimic din ce as putea scrie nu va zugravi pe deplin savoarea, candoarea, căldu
Loredan
Dacă ați cunoaște-o pe draga mea Noemi Meilman (Blogger, PR specialist si om de cultura) așa cum o știu eu, ați d
Povestea de azi vine tocmai din copilăria Smarandei Vornicu, unul dintre cei mai frumoși oameni pe care îi cunosc (
O mai țineți minte pe Mirela Retegan, prietena mea cu pile în raiul egiptenilor ? (Se spune că la poarta rai