Despre frumusete si emotie

Acum vreo cateva saptamani m-am intalnit, intamplator, cu Cristina Stanciulescu, veche colega, draga prietena și, mai nou, posesoarea unei reviste on line, Life.ro, pe care o citesc zilnic cu inima. Mi-a propus sa scriu (și) pentru ea. Am spus da și in secunda urmatoare m-a cuprins panica.

Cristina ma stie de pe vremea cand scriam la ELLE, cand mi se parea ca rubrica mea de beauty este cea care tine pamantul in miscare si aș fi jurat că orice problema se rezolvă cu rujul potrivit. Numai că de atunci lumea mea a capatat mai multa profunzime și in prim plan au aparut alte proecupari și…  parca n-as mai jura ca un ruj te poate scoate din incurcatura, ci mai degraba te poate adanci in ea.

Asa se face ca am intins coarda in ezitare pana mi s-a facut rusine si, rosie ca racul (de cuplă și de emoție, în același timp), i-am trimis Cristinei abia azi primul meu text pentru revista. Il gasiti aici.

Cum pledoaria mea incepe cu o referire la interviul acordat de Isabella Rossellini in 2006, semnat de mine, pentru revista ELLE, și cum nu am gasit acest interviu pe site-ul ELLE, ma simt datoare fata de voi sa il public aici, pe blog.

Si mai vreau sa public ceva: autograful doamnei Rossellini pentru Matei, pentru ca, vedeti voi, in timpul celor doua zile petrecute impreuna, intreaga discutie s-a purtat in jurul familiei – a domniei sale si a mea – și mai putin in jurul frumuseții, desi acesta fusese motivul principal al intalnirii noastre. Dar despre asta cititi pe life.ro.

 

L’Enfant Terible

Isabella Rossellini, modelul cu cel mai lung contract de imagine din industria cosmetica, actrita si scriitoare, revine in spotlight cu un film extravagant si un parfum clasic, ambele dedicate celebrilor sai parinti, Ingrid Bergman si Roberto Rossellini

In exclusivitate pentru ELLE Romania, Isabella isi spune “storia”.

Photo: www.romecentral.com

Lioara Bradu: Mi-a plăcut filmul dumneavoastră, ”My Dad is 100 Years Old”.

Isabella Rossellini: Oh, adevărat? Mulţumesc!

L.B: Nu e un documentar obişnuit. E un veritabil film de scurt metraj.

Isabella Rossellini: Nici nu am dorit să fie un documentar. Ce rost avea să pun cap la cap interviuri vechi ale tatălui meu, aşa cum se procedează de obicei? Oricine ar fi putut face asta. De fapt, am vrut să spun o poveste. Povestea mea. Povestea tatălui meu, văzută prin ochii mei. Felul în care amintirea lui trăieşte în mine. Felul în care dezbaterea despre artă, pe care am auzit-o mereu în casa părinţilor mei, m-a format. Poate de aceea a ieşit atît de excentric.

L.B.: În film interpretaţi 5 personaje: David Selznick, producătorul filmului “Gone With the Wind”, Charlie Chaplin, Federico Fellini, marele neorealist italian…

Isabella Rossellini: A fost un prieten apropiat al tatălui meu. Şi-a început cariera împreună cu tatăl meu. Tata a fost mentorul lui.

L.B.: … Alfred Hitchcock, geniul suspensului hollywoodian, şi o întruchipaţi pe mama dumneavoastră.

Isabella Rossellini: Şi pe tata. Dar tata e reprezentat într-un mod foarte neobişnuit. De aceea trebuie să vă explic. Tata era foarte gras. Cînd eram mica, îi spunea mereu mamei: “Vă invidiez atît de mult pe voi, femeile, pentru că vă purtaţi copiii în pîntece. Mi-aş dori asta atît de mult să pot naşte copii, ca femeile. Iubesc copii.” Dar burta tatălui meu era uriaşă. Aşa că atunci cînd aveam trei sau patru ani eram convinsă că tatăl meu este însărcinat şi că acesta e motivul pentru care e atît de faimos. De aceea era mereu vînat de paparazzi. De aceea îl fotografiau la tot pasul. Deci cînd am făcut acest film despre tatăl meu, l-am reprezentat cu o burtă imensă, ca a lui Budha, care reprezintă înţelepciune şi multă tandreţe.

L.B.: Tot dumneavoastră aţi scris scenariul…

Isabella Rossellini:  Dialogul părinţilor mei e autentic. Sînt lucruri pe care le-au rostit sau le-au scris ei înşişi. Pentru celelalte personaje am folosit texte publicate în interviuri sau biografii. Deci nu garantez exactitatea lor, pentru că au fost preluate de la o a treia persoana.

L.B.: De ce nu aţi regizat tot dumneavoastră filmul?.

Isabella Rossellini: Hm! Am fost foarte aproape de a regiza. Am scris, am jucat, am creat acest film… Problema e că nu ştiu absolut nimic despre tehnică, despre lumini, cameră, computer, editare… Toate aceste lucruri mă intimidează.

L.B.: Dar, presupun, aţi fost de multe ori pe platourile de filmare, alături de marele Rossellini.

Isabella Rossellini:  Nici nu se putea altfel. Face parte din tradiţia italiană să lucrezi cu toată familia alături. Tata lucra ca un artisan. Era foarte diferit de orice alt regizor. Folosea foarte mulţi amatori şi foarte puţini actori profesionişti. Este una din semnăturile neorealismului. Dacă vrei să prezinţi viaţa unui pescar trebuie să aduci pe platou pescarul însuşi. Trebuie să îi vezi mîinile muncite şi faţa arsă de soare. Dacă iei un actor şi-l murdăreşti, sigur, va spune replicile mai bine, dar nu va fi niciodată autentic. Iar tata preţuia autenticitatea în filme. Mamei i-a fost foarte greu să se adapteze. Ea era o actriţă clasică, spre deosebire de Anna Magnani, de exemplu, o actriţă puternică, temperamentală cu care tatăl meu a lucrat foarte mult. Tata obişnuia sa ceară actorilor profesionişti să “atace”, să provoace reacţii partenerului, care, de cele mai multe ori era un om de rînd. Anna reuşea asta cu uşurinţă. Mama, în schimb, făcea eforturi uriaşe. Era teribil de timidă. Ea avea nevoie de un actor în faţa ei, de cineva care să-i dea replica.

Photo: www.telegraph.co.uk

L.B.: Există în filmul dumneavoastră o replică în care Roberto Rossellini, tatăl dumneavoastră, e acuzat că ar fi distrus cariera soţiei sale.

Isabella Rossellini. Acea replică vine dintr-un schimb de scrisori ce a avut loc între mama şi Alfred Hitchcock. La un moment dat Hitchock i-a spus “Uită de Rossellini! Întoarce-te la Hollywood şi continuă-ţi munca aici, unde ai succes. Tot ce ai făcut în Europa e un dezastru. Rossellini îţi distruge cariera.” Mama i-a răspuns: ”Roberto Rossellini e venerat în Europa. Avangarda europeană crede că eu sînt cea care îi ruinez cariera, cu backgroundul meu de Hollywood”. Dar aceste reacţii erau de aşteptat. Erau doi oameni importanţi, care veneau din două lumi diferite. A durat o vreme pînă ce căsnicia lor artistică să devină de succes. La început fiecare front s-a simţit trădat.

L.B.: Dar Ingrid Bergman ce părere avea? Roberto Rossellini i-a distrus sau nu cariera?

Isabella Rossellini:  Oh, nu! Mama nu a crezut nici o clipă asta. Ei îi plăceau filmele tatălui meu. Şi, de fapt, multe filme pe care le-au făcut împreună povestesc o istorie comună.

L.B.: Anume?

Isabella Rossellini: Tatăl meu era copleşit de mama. El era regizorul italian, celebru, dar sărac şi controversat şi iată, această femeie fantastică, care avea totul – glorie, glamour, bani, avea lumea la picioare – l-a ales pe el, pentru că voia mai mult. De aceea toate filmele tatălui meu făcute pentru mama spun aceeaşi poveste. E istoria nefericirii noastre, care stă la baza existenţialismului: indiferent cît de multe lucruri am avea, va rămîne mereu un sentiment de gol, pe care vom simţi nevoia să-l umplem.

L.B.: Care e filmul dumneavoastră favorit? Mă refer la opera părinţilor dumneavoastră.

Isabella Rossellini: Sînt enorm de multe. Pe măsură ce mă maturizez şi “storia” mea se îmbogăţeşte, îi înţeleg pe amîndoi mai bine. Cînd eram mică îmi plăceau filmele de război, pentru că făceau parte din viaţa mea. Părinţii mei au fost foarte zguduiţi de al doilea război mondial Îmi amintesc că tresăreau ori de cîte ori sunau sirenele fabricilor din apropiere. Mai apoi mi-au plăcut filmele suprarealiste, cele pe care tata le-a facut cu Fellini. Fellini era atît de jucăuş!. Abia tîrziu, cînd m-am maturizat, am învăţat să preţuiesc filmele făcute cu mama. Se vorbeşte acolo de o nefericire existenţială pe care nu o realizezi decît la vîrsta adultă. Despre o relaţie între soţi, pe care nu am înţeles-o decît după ce am trecut eu însămi printr-o căsnicie şi am înţeles ce furtună se dă uneori în sufletul unui om, chiar dacă la suprafaţă pare senin. E nevoie de storia pentru a înţelege asta.

L.B.: E un avantaj sau dezavantaj să creşti vegheat de doi părinţi celebri? .

Isabella Rossellini:  Puţin din amîndouă. Marele avantaj a fost că părinţii mei au fost doi oameni minunaţi. Dezavantajul este că eu am vrut , eu am ales să evoluez în aceeaşi lume cu ei, a artei, a filmului, în care ei au ajuns atît de departe. Pentru mine a fost teribil de greu să mă măsor cu ei, să nu mă sting sub cu faima lor. Dar am găsit un refugiu suficient de glamour în lumea cosmeticii şi a modei. Cînd am început să lucrez ca model am realizat că există enorm de multe asemănări cu actoria. Cel mai important pentru un model e să simtă şi să transmită emoţie în faţa camerei. Nu există frumuseţe fără emoţie. Aşa că, în timp ce mă ”emoționam” în faţa camerei , am înţeles că modelingul e un soi de actorie. Doar că nu există cuvinte şi nici poveste. Succesul uriaş pe care l-am avut ca model mi-a permis să am curajul de a deveni apoi actriţă. Şi acesta e un exemplu (din nou) pentru felul în care istoria e importantă. E fundamental pe care poţi să clădeşti. Am trecut de la modeling la actorie, apoi la scris şi probabil, voi începe să regizez. Am fost imaginea multor companii cosmetice, printre care şi Lancome, care acum sînt competitorii mei. Tocmai de aceea, mai apoi am avut curajul să-mi creezi propria linie de cosmetice. Iar aceasta e, din nou, o mare evolutie a “storiei” mele.

Photo: theredlist.co

L.B: Aţi repetat acest cuvînt, storia, de mai multe ori. Stiu că e numele noului dumneavoastră parfum. De ce e atît de important pentru dumneavoastră?

Isabella Rossellini:. Storia e un cuvint Italian (înseamnă istorie), dar sună la fel în multe limbi. E o evadare în trecut, în prezent, în viitor. Din păcate, prezentul zboară – pînă să-l conştientizăm, a şi trecut. Viitorul …e plin de anxietate. Nu ştim ce ne rezervă. Dar trecutul e sigur. Îl cunoaştem. Ne-a format. De aceea ador acest cuvînt. Cred că mă reprezintă. Si nu numai pe mine. Fiecare avem propria noastră istorie, care poartă în ea toată bogăţia originii noastre. Cu cît e mai bogată, cu atît noi sîntem mai puternici. Cred că noi, femeile avem misiunea de a păstra această istorie. Am să-ţi spun o poveste: cînd George Eastmen. a inventat filmul fotografic, a făcut eforturi uriaşe pentru ca tehnologia camerei trebuie să fie foarte simplă, pentru a atrage femeile. Ştii de ce? A înţeles că femeile sînt cele care păstrează istoria familiei. Femeile vor fi cele care vor îşi vor fotografia copiii, părinţii, soţul…. Vorbim atît de mult despre cît de frumoase sîntem, despre cît de sexy sîntem, dar niciodată, sau foarte puţin, despre cît de importante sîntem. Sau despre cît de importanţi sînt pentru noi oamenii din viaţa noastră. De aceea mă încăpăţînez de 10 ani să le propun celor de la Coty acest concept. Finalmente, anul acesta, pentru că e o aniversare atît de importantă (tatăl meu ar fi împlinit 100 de ani) au acceptat. Am Storia.

L.B.: Poate că au avut o anume strategie de marketing. Poate au urmărit o anume succesiune, de la Manifesto, la IsaBELLA şi Daring, pentru a vă lăsa să vă spuneţi Storia…

Isabella Rossellini:. Storia nu are legătură cu celelalte. Primele trei parfumuri pe care le-am creat reprezintă trei aspecte diferite ale personalităţii mele. Surprind diferitele stări de spirit ale aceleiaşi persoane. Storia are un concept cu totul nou, legat de povestea din spatele aparenţelor. De povestea vieţii fiecăruia dintre noi. E un pas spre viitor. Storia … e altceva.

L.B.: E aniversarea tatălui dumneavoastră. De ce nu aţi ales să o marcaţi prin lansarea unui parfum bărbătesc şi aţi preferat Storia?

Isabella Rossellini:. În primul rind storia mea îl include pe tata. In al doile rind, pentru că, am vrut să cinstesc aniversarea tatei cu un success. Ori, nu ştiu să explic de ce, dar se pare că bărbaţii nu cumpără parfumuri create de femei. In schimb, femeile cumpără parfumuri create de barbaţi. Probabil bărbaţii se tem să nu capete un aer prea feminin.Habar nu am. Eu nu prea citesc rapoarte de marketing. Dar cred că succesul meu în cosmetică se datorează faptului că femeile mă plac mai mult decît bărbaţii. Toate campaniile publicitare pe care le-am făcut au avut success pentru că femeile mă vedeau ca pe una de-a lor, nu ca pe o concurentă. Elle Mc Pherson, de exemplu, primea campanii pentru bărbaţi, pentru că bărbaţii o plăceau. Ori de cîte ori aveam o prezentare sau o campanie împreună cu Elle, la uşa ei se forma o coadă uriaşă de admiratori (şoferi de camion, constructori, mecanici), care-i cereau autogarfe. Femeile se identificau mai mult cu mine. De ce, nu ştiu? Poate pentru că sînt mai în vîrstă (chiar şi pe vremea cînd făceam campanii pentru Lancome eram mai în vîrstă decît majoritatea modelelor), că sînt brunetă, că nu sînt o bombă sexy de tipul Marylin Monroe…

L.B. … si aveţi un aer foarte intelectual?

Isabella Rossellini: Mi se citeşte cultura europeană pe chip? Ambii mei părinţi sînt europeni, am crescut între Roma şi Paris…

L.B: Dar acum locuiţi la New York .

Isabella Rossellini: New York-ul e un oraş european. Am venit în America pentru că mama a vrut să învăţ limba engleză.Vorbeam multe alte limbi, mai puţin engleza. Apoi am început să lucrez, m-am îndrăgostit, m-am căsătorit, am făcut copii… .Dar cred că datorită faptului că locuiesc în America am cîştigat ceva ce Europa nu mi-ar fi dat: curajul de a-mi deschide propria companie, curajul de a-mi scrie cărţile, curajul de a face acest film. In America. societatea te împinge să fii întreprinzător. Europenii sînt mai timizi. Cred că această combinaţie m-a ajutat cu adevărat

L.B: Semănaţi mai mult cu mama sau tatăl dumneavoastră?

Isabella Rossellini: Cu mama. Din multe puncte de vedere. Mama era cea care ţinea arhiva familiei. Păstra totul. Păstra scrisorile de dragoste de la tata, scrisorile de dragoste ale părinţilor ei, poze de familie… Tata nu păstra nimic. Sau chiar dacă o făcea, după cîteva luni nu mai reuşea să identifice nimic.

L.B.: Si ce ar spune, mama dumneavoastră despre Storia?

Isabella Rossellini:. Ar spune că e cel mai bun parfum din lume, pentru că storia lui o include. Îi include pe ei, pe amîndoi părinţii mei.

L.B.: Si ce ar spune tatăl dumneavoastră despre filmul ce i l-aţi dedicat?

Isabella Rossellini: Cred că tata ar face un pas mare înapoi şi ar sta în linişte multă vreme. Filmele lui erau atît de reale, aproape documentare. Tata ar fi surprins de suprarealismul filmului meu. Dar ar fi mulţumit, cred, pentru că la urma urmei nu e altceva decît o scrisoare de dragoste pentru el. Şi cred că ar fi mişcat de încercarea fiicei lui de a-i demonstra căţ îl iubeşte şi nu l-a uitat.

 

postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *