Unde-i soare, nu-i loc de tocmeală

 

 

 

 

 

 

Dacă weekendul acesta va fi așa cum îl anunță oamenii de la meteo, însorit și cald, și aveti de gând să stați mai mult timp afară, va trebui să mergeți la cumpărături. Nu contează dacă soarele e ceva mai blând decât în miez de vară. Pielea are nevoie de protecție UV.

Vă sfătuiesc să cumpărați produse noi, de anul acesta, chiar dacă sertarele vă sunt ticsite de creme, loțiuni și geluri cu SPF, rămase de vara trecută. După un an capacitatea de protecție (cifra aceea scrisă după SPF- 5, 15, 30, 50….) scade la mai puțin de jumătate, iar ingredientele se pot degrada, provocând reacții alergice.

Presupun că fiecare dintre voi aveți deja o marcă favorită, testată și răs-testată. Dar nu ar fi rău ca, din când în când, să schimbați produsele, exact așa cum faceți în îngrijirea cosmetică sau în bucătărie. Asta nu înseamnă să cumpărați la întâmplare, tot ce vă cade în mână, ci să alegeți trei-patru branduri favorite, pe care să le alternați periodic. În felul acesta pielea va fi stimulată, hrănită, hidratată fără a ajunge la suprasaturație și puteți evita alergiile solare. In ultimii doi ani, mărcile folosite de mine și familia mea au fost Nivea, Ivatherm, Avene și Annemarie Börlind (cosmetice organice, excelente – le găsiți pe www.miobio.ro.).

In zilele mai puțin toride, după ce ați prins puțină culoare, sau când nu intenționați să stați prea mult la plajă, puteți folosi uleiuri naturale, care au capacitatea de a bloca razele UV, vă protejează pielea fără să vă usture buzunarul. (Veți găsi toate detaliile în postul următor.)

Pentru weekendul acesta, însă, recomandarea mea este să încercați spray-urile SPF 50+ pentru copii si adulti de la Ivatherm, cu apă termală de Herculane.  Asigură protecția maximă a feței și corpului expuse la soare, atât împotriva arsurilor solare, cât și împotriva posibilelor modificări la nivelul ADN-ului celular, au efect calmant, antiiritant și antiinflamator, optimizeaza rezervele hidrice și limiteaza pierderile de apă. Se aplică uniform pe întreaga suprafață a corpului, înainte și în timpul expunerii la soare.

Iar seara, imediat după duș,  folosiți Laptele de corp după plajă (tot de la Ivatherm)  Conține ulei de masline, unt de Karité (Unt de Shea), vitaminele A,C,E, ingrediente ce hidratează, calmează si restructureazp pielea sensibilă, agresată de expunerea la soare.

Foto: Kreativna Gerila

 

 

postari similare

2 thoughts on “Unde-i soare, nu-i loc de tocmeală

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *