Tine-te de vraji!

Uleiurile esențiale ne fac mai sănătoși. E un lucru cunoscut de peste 5000 de ani. Acum vreo zece ani, laboratoarele din Tokio au descoperit că ne pot face și mai deștepți. Nimeni însă nu ne garantează, că ne pot face să fim iubiți. Sau mai fericiți. 

 

 

Cum vremea de afară nu ținea azi cu sufletul meu, mi-am făcut de lucru prin bibliotecă, unde de multă vreme zăcea în neorânduială un vraf de cărți vechi. Printre ele am descoperit (sau mai degrabă am re-descoperit) ”Arta Aromaterapiei” a lui Robert Tisserand, unul dintre cei mai titrați specialiști din domeniu. Am răsfoit-o cu un sentiment ciudat: un amestec de nostalgie, vinovăție, sfială și tristețe, ca în fața unei ”iubiri complicate” pe care am trădat-o pentru o alta, mai ușor gestionabilă. Pentru a mă revanșa și-am spăla sufletul de păcatul uitării, iată, vă împărtășesc, pe scurt, câteva secrete din arta enigmatică și, doamne, atât de fragilă a miresmelor.

Filosofia indiană ne învață că suntem făcuți din trup, suflet și minte. Uneori mintea ne afectează trupul și nu putem face nimic pentru asta. Suntem cauza propriului dezastru. Suntem la cheremul minții și al emoțiilor noastre. Iar cel care suferă este sufletul. Din păcate, cei mai mulți dintre noi, oamenii civilizați și cultivați,  suntem mai degrabă ”mintea noastră” (cel care gândește) și mai puțin ”sufletul nostru” (însăși viața ce ne animă) . Ei bine, mintea are un exces de energie: gândește și când nu i se cere. Naște anxietăți și dependențe. Din fericire există o anume știință care ne poate elibera mintea, în așa fel încât sufletul să strălucească. Se numește aromaterapie – terapia prin miros și are rezultate spectaculoase de mii de ani. Cum? De ce? Prin ce miracol?Simplu: mirosul aparține acelei porțiuni a creierului nostru care corespunde memoriei și emoției. Relaxează, stimulează, influențează emoțional, mental și fizic. Trebuie doar să știi ce arome să alegi. (Le poți folosi în baie, sub formă de ulei de masaj, le poți arde în recipient special sau sub formă de bețigașe parfumate). Fiecare esență corespunde unei anumite stări sufletești.

Deci, dacă vrei să scapi de proprii tăi demoni (sau doar de stările proaste) iată ce miresme trebuie să amesteci:

Apatie: iasomie, ienupăr, patchouli, rozmarin

Confuzie, indecizie: busuioc, chiparos, mentă, patchouli, tămâie.

Frică: bucuioc, iasomie, ienupăr, salvie

Gelozie: trandafir

Hipersensibilitate: iasomie, melisă, mușețel.

Mânie: melisă, mușețel, trandafir, ylang-ylang

Iritabilitate: camfor, chiparos, lavandă, melisă, musețel, salvie.

Suspiciune: lavandă

Tristețe: isop, măghiran, trandafir.

Iar dacă ai curajul (sau te mână nevoia)  să te aventurezi pe tărâmurile halucinante ale ”vrăjilor” de dragoste, iată ce licori poți să folosești:

Iasomie: are efect antidepresiv, induce o stare de optimism, încredere și euforie, încălzește și relaxează trupul.

Ienupăr: e foarte răcoritor, stimulant și incitant.

Nucșoară: are un miros plăcut, cald, dulce, picant, cu efect aphrodisiac.

Patchouli: aphrodisiac. Își îmbunătățește mirosul pe măsură ce trece timpul.

Piper negru: mirosul seamănă cu cel al uleiului de cuișoare, dar cu o tentă mai rafinată. Se asociază bine cu uleiul de snatal și de tâmăie. E foarte fierbinte.

Floare de portocal: are un miros încântător, dulce, feminin, unic.

Salvie: are un iz de nucă, cu o calitate aproape florală. Are un farmec aparte. Se combină bine cu uleiul de lavandă, santal sau ienupăr.

Santal: are un miros de pădure, dulce. E aphrodisiac. Se combină bine cu uleiul de salvie sau de trandafir.

Trandafir: e divin și prețios.

Ylang-ylang: are un miros exotic și voluptuous, o combinație de iasomie și migdal. E foarte dulce și feminin.

Foto:  inspirationesdeperfumes.es;

 

postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *