5 sfaturi pentru o primavara minunata

 

 

 

 

Până acum câțiva ani (să tot fie vreo zece!), pentru mine primăvara însemna nimic mai mult decât răceli și crize interminabile de astenie. Ce soare blând, mângâietor?! Ce zburdălnicii?! Ce fericire?! Pentru mine, fiecare zi începea și se sfârșea la fel: în agonie! Mă simțeam obosită, copleșită și epuizată de lupta zadarnică și stranie de a ieși din propria-mi piele, transformată brusc într-o carcasă de plumb. Pluteam prin viață, dar nu în felul acela extatic și diafan, ci cu grația scafandrului al cărui tub de oxigen s-a înfundat la 2000 de leghe sub mări.
Și poate că aș fi continuat astfel mult și bine (halal expresie, că numai bine nu-mi era!) de n-aș fi întâlnit-o într-o bună zi de primăvară (ha-ha-ha! Ce ironie!) pe doamna Anita Roddick, geniala fondatoare The Body Shop (o femeie uluitoare, cu o poveste fascinantă, pe care am să v-o spun cândva) . Domnia sa, m-a învățat 5 remedii naturale, extrem de simple, care de atunci și până astăzi nu m-au dezamăgit niciodată.
Împotriva asteniei (oboselii/lipsei de energie): În fiecare dimineață, pe stomacul gol, mănâncă o linguriță rasă de polen. Mestecă-l încet și bine. Conține o cantitate uriașă de vitamine (complexul B, antioxidanți, vitamina C, E, acid folic), minerale (calciu, fosfor, potasiu, fier, magneziu, iod ), aminoacizi, enzime, coenzime si chiar hormoni. Conține de două ori mai multe proteine decât carnea de vită cu un conținut de grăsimi foarte scăzut. Există o singură contraindicație: dacă prezinți un fond alergic cunoscut și documentat, e mai bine să îl eviți.

Dar fii pe pace, există și alte remedii pentru a te încărca de energie. De exemplu…

– Masajul uscat stimulează circulația sanguină și sistemul limfatic, îmbunătățește metabolismul celular la nivelul pielii și relaxează musculatura. Înmoaie un prosop în apă fiartă, apoi stoarce-l bine. Nu te speria dacă e prea fierbinte. Cu cât e mai cald, cu atât mai bine. Masează-ți energic întregul corp, de la picioare spre cap, pentru a te energiza, și în sens invers pentru a te relaxa.

– Compresele cu ghimbir sunt energizante, îmbunătățesc circulația sanguină și calmează durerile de spate. Într-un pahar cu apă fierbinte toarnă suc de ghimbir proaspăt stors. (Ghimbirul se poate cumpăra de la orice supermarket.) Cu soluția obținută se aplică pe spate, pe ceafă sau la încheietura mîinii cîteva comprese fierbinți. (Sunt contraindicate pentru femeile însărcinate.)

– O cană cu suc de mere fierbinte te poate ajuta să te relaxezi după o zi stresantă. Pur și simplu, încălzește-l pe foc. Se bea încet.

Împotriva alergiilor:
– Împachetările cu varză sunt detoxifiante, ajută la scăderea temperaturii, vindecă arsurile și iritațiile. Seara, înainte de culcare, așează frunze de varză (bine spălate) pe zonele afectate și fixează-le cu o fașă elastică. Efectul se face simțit abia după vreo zece minute. Un ceai de soc, băut pe îndelete, îmbunătățește rezultatele.

Împotriva răcelii:
– În cazul răcelilor ușoare, congestii nazale, guturai, cel mai potrivit este ceaiuld e pătrunjel. Fierbe un mănunchi de pătrunjel proaspăt în jumătate de litru de apă, timp de zece minute. Bea o cană înaintea fiecărei mese.

Să vă fie de folos!

Foto> sha in LA

 

postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *