Dragă Florin/Florina (Cristi/Cristina, Stefan/Stefana, Mihai/Mihaela, Andrei/Andreea… )
Povestea de azi e pentru tine. E despre un El și o Ea și felul ciudat în care se naște Noi.
A fost odată ca de fiecare dată…
…. ca în orice țară civilizată din vremurile noastre…
… a fost odată un bărbat ce-și trecea viața, singur, în cutie: locuia într-o cutie, lucra într-o cutie, dormea în cutie, visa în cutie și, uneori, când trebuia să treacă de la o cutie la alta, aștepta pe un peron…
Nu era nimic în neregulă cu bărbatul nostru. Toți cei din jur trăiau astfel: traversau de la o cutie la alta, și așteptau. Nu e de mirare că între timp, lumea lor își pierduse culorile. (Știi, așa cum se întâmplă cu fotografiile vechi ținute la grămadă, fără lumină).
Dar iată că, într-una din zile, în vreme ce aștepta ca de fiecare dată, pe acelasi peron gri, cutia care să-l ducă mai departe, o pală de vânt (sau poate un scenarist curios, cu probleme de comportament ) i-a smuls o coală din teancul de hârtii ce-l strângea la piept.
Vezi, am uitat să-ți spun – cu asta se ocupa omul nostru: plimba hârtii. Dar nu era nimic în neregulă cu el, toți cei din jur trăiau astfel.
După ce s-a învârtit în aer vreo câteva secunde, hârtia a îmbrățișat, cu totul întâmplător (sau poate condusă de acel scenarist curios, cu probleme de comportament), chipul unei domnișoare de pe peron, furându-i un sărut. Amprenta atingerii ei a lăsat pe coala albă un semn roșu aprins. Ca o rană. Sau ca o dimineață de Crăciun.
Atât i-a rămas bărbatului nostru din acea întâmplare: un sărut roșu pe hârtia albă. Dar a fost îndeajuns pentru a-i aprinde gândurile. În cutia-i pătrată, visele creșteau în păsări și clipele se sfărâmau în veșnicii…
Tocmai de aceea nu mai știu să îți spun dacă cele ce urmează s-au petrecut în aceeași zi sau într-o alta. S-ar putea la fel de bine să fi fost într-o altă viață…
Tot ce știu e că, într-o zi, în vreme ce învârtea hârtii, ca de fiecare dată, în aceeași cutie gri (cu toate culorile curcubeului dansându-i în suflet), o pală de vânt (sau poate același scenarist cu probleme curioase de comportament) i-a smuls bărbatului nostru hârtia-vis de pe birou.
După ce s-a învârtit în aer câteva secunde, hârtia a îmbrățișat, cu totul întâmplător (sau poate…) chipul unei domnișoare , ce se vedea dincolo de geam, dincolo de cutie. Și-acolo, dincolo, a găsit-o pe ea, fata cu sărutul dimineții de Crăciun!
Ce crezi că a urmat? Sătul de așteptare și de singurătate, bărbatul nostru, a făcut singurul lucru pe care un om cu sufletul și mintea-ntreagă ar fi putut să-l facă: s-a comportat ca un nebun. A făcut avioane din toate hârtiile ce-i ancorau viața, le-a aruncat pe geam și le-a preschimbat în dorințe. A ieșit în stradă, bezmetic, cu respirația tăiată, cu ochii injectați și inima în dinți și-a alergat, cu toate temerile și frustrările și renunțările împingându-l din urmă, până ce le-a preschimbat în iubire. S-a făcut de râs și-a râs. Era de plâns și-a plâns. Era de ne-nțeles și nici n-a încercat să înțeleagă. Si nu s-a lăsat până nu a întâlnit-o pe ea.
Îl aștepta pe un peron.
Sigur, că pe parcurs a mai intervenit de două sau trei ori mâna acelui scenarist cu un comportament prea colorat pentru cei ce trăiesc în cutie, dar nu trebuie să-ți faci griji în privința lui. Te va găsi și pe tine de-ndată ce-ai să ieși în lume, dornic(ă) să iubești.
Cu dragoste,
Notă: Această poveste mi-a fost sugerată de Matei, băiatul meu. Eu nu am făcut decât să pun în vorbe, în felul meu, minunata poveste a filmului Paperman, de la Disney.
“Ce crezi că a urmat? Sătul de așteptare și de singurătate, bărbatul nostru, a făcut singurul lucru pe care un om cu sufletul și mintea-ntreagă ar fi putut să-l facă: s-a comportat ca un nebun. A făcut avioane din toate hârtiile ce-i ancorau viața, le-a aruncat pe geam și le-a preschimbat în dorințe. A ieșit în stradă, bezmetic, cu respirația tăiată, cu ochii injectați și inima în dinți și-a alergat, cu toate temerile și frustrările și renunțările împingându-l din urmă, până ce le-a preschimbat în iubire. S-a făcut de râs și-a râs. Era de plâns și-a plâns. Era de ne-nțeles și nici n-a încercat să înțeleagă. Si nu s-a lăsat până nu a întâlnit-o pe ea.”
Frumoasa povestea, m-a ajutat atat de mult! dar partea care mi se potriveste cel mai mult sau care a avut cel mai mare impact asupra mea e aceasta. Doar ca trebuie sa o adaptez la viata mea sociala si profesionala. Pentru ca in rest, totul e ok.:) Si probabil ca o voi adapta, si sper cat mai curand…pentru ca prea repede trece viata asta ca sa stam si doar sa ne plangem, nu?
Mi-am revenit din butoiul cu melancolie si autocompatimire, in care probabil o sa mai cad din cand in cand.
Pentru ca viata asta e un cadou si nu ar trebui sa ne batem joc de ea, ci sa o celebram in fiecare zi…cu iubire, hotarare, bunatate.
Multumesc Lioara!!!! esti cea mai buna prietena a mea!!!!
Iti doresc sarbatori albe, frumoase, pline de rasete si bucurii!!
…dar astept sa mai postezi, ca sa pot vorbi cu tine!
Te imbratisez cu muuuuulllttttt drag!!!!!!!
Te sarut, Florina! Adevarul e ca am scris aceasta scrisoare (si) cu gandul la tine. Numai ce imi spusesei ca esti trista si ravasita… Si, intr-adevar, acesta e mesajul scrisorii mele: trebuie sa fugi dupa/sa indraznesti sa iei/ sa ceri lucrurile pe care ti le doresti, fie ca e vorba de iubire sau implinirea unui vis, oricare. Trebuie sa iesim din tiparele astea monotone si incolore in care ne inghesuie societatea si sa indraznim sa fim noi insine, cu propriile noastre pareri, greseli, nebunii, vize tembele sau indraznete… nu conteaza! E viata noastra si trebuie sa o traim noi, asa cum vrem si cum putem, nu altii.
Iti multumesc ca ma consideri cea mai buna prietena a ta. Dragostea e reciproca si sper sa ne si vedem intr-o zi!
Mai postez, fii pe pace! Iti doresc liniste si dragoste nesfarsita.