Schimbare de anotimp

 

 

 

 

 

Nu știu altii cum sunt, dar eu…

Ce greșeală imensă! Niciodată nu se începe astfel un articol ! E aproape mai rău decât dacă ai scrie ”era o zi frumoasă de luni”. Dar în cazul de față se admite pentru că, realmente eu nu știu alții cumsunt. Deci…

Nu știu alții cum sunt, dar eu simt venirea primăverii prin toți porii. În fiecare an e aceeași poveste… și nu vă imaginați că e plăcută: apare soarele, dă firul ierbii, cresc frunzele, mă gâdilă nările, iar pielea mea devine sensibilă, de-mi vine să mă las de ea, ca șerpii.

Paranteză: niciodată nu se pomenește șarpele într-un articol de beauty. Femeile sunt sensibile, sperioase, închid pagina și te lasă cu ale tale. În cazul de față, însă, se admite. Ce ați fi vrut, să vă mint?…

Dar cum numai pe asta o am, trebuie să o îngrijesc cum știu mai bine. Prin urmare,  cum s-a făcut martie, cum trec la ”ținuta de primăvară”, adică la geluri de duș mai hidratante, mai delicate cu multe ingrediente naturale. Iată favoritele mele:

Collistar,  Talasso Shower Cream – un produs cu adevărat exclusiv, diferit de toate produsele din categoria sa, conceput să transforme dușul (de dimineață – eu atunci îl folosesc) într-un tratament exclusiv de frumusețe și confort pentru corp. Revitalizează pielea datorită apei de mare atomizate, ce conține 80 de tipuri diferite de minerale și oligoelemente, uleiuri esențiale de chimen, lavandă, mandarină, mentă și rozmarin.

 

Academie Scientifique de Beaute  Gel Douche Exfoliant – îl folosesc de două ori pe săptămână. Exfoliază pielea și o curăță în profunzime, stimulând regenerarea celulară și microcirculația. Miroase divin și are efect drenant și antioxidant , datorită complexului de multifructe (affine, trestie de zahăr, sirop de arțar, portocală, lămâie).

Eucerin Duschol – ideal pentru zilele când nu am timp sau sunt prea obosita ca să mai aplic crema de corp după duș. Are o textură extrem de bogată (se transform în lapte pe piele), și hidratează de intens, iar efectul de catifelare durează mai bine de 24 de ore

 

 

Elancyl, Ulei de duș – cu o textură lejeră și energizantă, fără săpun, acest ulei hrănește și catifelează pielea. Este perfect pentru  zilele agitate. Parfumul delicat și exotic  dat de uleiurile esentiale te relaxează și te bine dispune.

Weleda, Loțiune de duș cu măceșe (trandafir sălbatic) – ador să îl folosesc seara, după o zi obositoare. Conține ulei esenţial veritabil de trandafir de Damasc, cu un parfum binefăcător,  tenside de zahăr ce curăţă pielea cu multă blândeţe, uleiuri de măceșe (trandafirul sălbatic Rosa Mosqueta din Chile) foarte bogat în acizi graşi esenţiali şi ulei fin de susan, ce previne deshidratarea pielii şi o hrăneşte intensiv.

 

 

 

postari similare

2 thoughts on “Schimbare de anotimp

  1. Buna Li0ara…ma numesc Florina si cred ca suntem aprox de aceeasi varsta…40…eu am chiar 41 de ani.
    Ti-am descoperit blogul abia astazi, si m-am bucurat foarte , foarte tare, pentru ca eu te stiu de mult, de cand aveai articol in revista Avantaje (cred). Vreau sa spun ca anul asta mi-am pus Botox pentru prima data, dupa indelungi sovaieli, si nu regret deloc. Dar vreau sa spun si faptul ca tu ai avut un rol hotarator in aceasta decizie, pentru ca nu voi uita niciodata articolul tau din aceea revista de acum nu stiu cati ani, in care tu ne povesteai ca ti-ai pus botox, aveai poze demonstrative si spuneai cum te intreaba lumea :”de ce esti asa luminoasa, Lioara?”…si ma incurajam gandindu-ma la tine, care erai chiar mai tanara decat mine atunci cand ti-ai facut injectiile cu Botox.
    In fine, ideea e ca eu te consider un guru in materie de sfaturi pentru frumusete, si azi ti-am citit toate articolele de pe blog, mi-au placut la nebunie! In special, tips-ul cu lingurita de polen de dimineata, si eu sufar de astenie interminabila(ma tine pana in iunie, de-a dreptul), si clar voi incerca .Imi voi cumpara un ulei de dus recomandat de tine, cu toate ca sunt o adepta convinsa a produselor The Body Shop, voi aplica multe din sfaturile tale, m-am abonat la blogul tau…si iti voi urmari postarile!!
    Te salut cu drag,
    noua ta prietena , Florina

    1. Iti multumesc din suflet pentru aprecieri si pentru feedback. Eu am ramas o fana devotata a Botoxului. Acu trei zile mi-am facut din nou o injectare. Zilele acestea voi posta mai multe detalii despre asta. Ma bucur enorm ca te-ai abonat, am pregatite o multime de lucururi noi. Astept sugestii si de la voi! Te imbratisez cu drag,

Leave a Reply to Florina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *