Pietrele prețioase ne influentează viața

 

 

 

 

 

 

 

 

Plouă ca la tropice. E întuneric, e frig și e ora ceaiului ! Minunatul meu Masala (ceai făcut dintr-o mixtură de plante aromatice indiene) împrăștie în încăpere o aromă hipnotică, dulce-picantă. Mi-e poftă să vă scriu ceva exotic, ezoteric, enigmatic… Deschid folderul cu notițe și găsesc: The Indian Luck Book (Cartea indiana a norocului), o carte scrisă în 2001 de Monisha Bharadwaj. În unul dintre capitole, autoarea vorbește despre pietrele prețioase și felul în care energia/culoarea/structura lor ne pot ajupersoane este controlată de chakre (centrii de energie din corp. Fiecare chakra atrage vibraţii negative sau pozitive, funcţionează pe o anumită frecvenţă şi este influenţată de o anumită culoare. La rândul lor, pietrele preţioase eliberează energii electromagnetice care influenţează chakrele. În funcţie de culoarea lor, deci de felul în care e influenţată chakra, pietrele preţioase pot creşte vitalitatea, pot contracara influenţele negative, ne pot proteja sănătatea, ne pot feri de accidente şi ne pot ajuta să ta să găsim norocul/dragostea/succesul/liniștea. ”Starea de spirit şi cea de sănătate a unei progresam”, spune Monisha în cartea sa (și în notițele mele). Splendid ! Iau o gură de ceai și simt că-mi aprinde sângele. (S-ar putea să fi pus prea mult ghimbir și piper roz.) Să înceapă lecția de magie !

Roşul și rozul (rubinul, granatul, cuarţul trandafiriu, coralul)

Semnificaţia : Roşul  înseamnă viaţă şi energie. Acționează asupra chakrei elementare Muladhara, situate la baza coloanei vertebrale. Într-o relaţie, roşul creează intimitate şi erotism.

Energia: Tradiția indiană spune că pietrele preţioase de culoare roşie pot vindeca bolile de inimă, pot stimula circulaţia sanguină deficitară şi calmează orice durere. Au putere de întinerire, îţi dau un sentiment de împlinire, calmează stresul  şi impulsionează viaţa amoroasă. Pietrele de culoare roz (cuarţul) te ajută să vezi partea frumoasă a vieții. Emană energie și dragoste.

Recomandare : E bine să le porți atunci când vrei să-ţi impui punctul de vedere şi să-ţi îmbunătăţeşti relaţiile cu colegii (inspiră calităţi de conducător), când vrei să fii dinamică şi plină de energie sau când ai probleme financiare (au darul de a-ţi reda încrederea și respectul de sine). Pietrele roz sunt ideale pentru momentele tensionate din familie.

Galben  (safire galbene , ochiul tigrului, topaz)

Semnificaţia: Galbenul este culoarea exprimării propriei personalități, Acționează asupra chakrei plexului solar, Manipura, care controlează metabolismul, anxietatea, somnul şi digestia.

Energia : Pietrele preţioase galbene influenţează sistemul (îl ”detoxifică”) , ajutându-te să depăşeşti momentele de extenuare sau solicitare nervoasă. Se spune că atrag succesul şi banii. Topazul este ideal în tratarea insomniei sau în stările de şoc, iar ochiul tigrului, (datorită concentraţiei ridicate de fier), are rezultate uluitoare în tratarea bolilor de piele şi de sânge şi în calmarea migrenelor.

Recomandare : Pietrele preţioase de culoare galbenă te ajută să faci faţă disputelor cu măiestrie, te inspiră atunci cînd vrei să-ţi mărturiseşti dragostea şi nu-ţi găseşti cuvintele. Bijuteriile cu pietre galbene sunt accesoriile ideale pentru scriitori sau persoanele din media, pentru că facilitează comunicarea. Dar evită-le dacă ţi-e teamă de critici.

Verde (smarald, jad, turmalină)

 

Semnificaţia: În simbolistica indiană, verdele este culoarea echilibrului şi a armoniei. Energia acestei culori este absorbită de Anahata, chakra inimii, care influențează circulaţia sanguină, inima şi stările sufleteşti. Cei care poartă verde în mod frecvent au tendinţa să iubească obsesiv. (Așa spun înțelepții indieni, nu condamnați mesagerul !)

Energia : Pe lângă calităţile antistress, pietrele preţioase verzi au virtuți terapeutice reale : smaraldele vindecă insomnia şi hipertensiunea arterială, jadul limpezeşte mintea şi stimulează puterea de concentrare, vindecă bolile de rinichi şi ale vezicii urinare. Ambele pietre îndepărtează sentimentele exagerate de posesivitate şi gelozie în relaţia de cuplu. (Merită încercat !)

Recomandare : E indicat să porţi verde ori de câte ori trebuie să fii răbdătoare şi îndatoritoare (adică ori de câte ori te vezi cu soacra). Verdele este culoarea împlinirii, a generozităţii şi a echilibrului. Totuşi, prea mult verde strică. Adaugă puţin galben (culoarea exprimării propriului eu) atunci cînd trebuie să-ţi faci cunoscute sentimentele.  La serviciu, verdele te ajută să iei decizii raţionale. Pietrele verzi au adepţi în rîndul oamenilor a căror carieră se bazează pe comunicare, deoarece stimulează creativitatea şi ambiţia.  Copiilor le place verdele, deci educatorii, învăţătorii, profesorii, medicii pediatrii , bunicile, mamele… în fine, oricine petrece timp mai îndelungat cu copii ar trebui să se îmbrace în verde sau să poarte accesorii cu pietre preţioase verzi.

Albastru (safir, turcoaz, lapis-lazuli, acvamarin).

Semnificaţia: Albastrul aduce armonie şi linişte în casă şi în dragoste.

Energia : Pietrele preţioase albastre influenţează pozitiv abilităţile mentale şi creativitatea. Energia lor este absorbită de Visshuddha, chakra gâtului. Aduc calm, comuniune şi compasiune într-o relaţie, inspiră toleranţă şi generozitate. Safirele sunt cele mai puternice. Sunt recomandate oamenilor de afaceri, pentru că, se spune, asigură bunăstarea financiară. (Atenţie, însă, safirele pot fi purtate numai cu avizul astrologului – așa scrie la carte !) Cât despre capacităţile de vindecare, safirul se recomandă în tratarea astmului, insomniei şi nervozităţii, acvamarinul în tratarea afecţiunilor cavităţii bucale şi ale gâtului, iar lapis-lazuli în tratarea depresiilor.

Recomandare : Pietrele în nuanțe pale de albastru te ajută să te relaxezi când eşti tensionată. Turcoazul stimulează gândirea logică, deci e indicat să-l porţi ori de câte ori ai nevoie să te exprimi clar şi la obiect. Poartă pietre preţioase albastru regal atunci când trebuie să iei o decizie importantă.

 

Alb  (diamant, perle, opal, coral, piatra lunii)

Semnificaţia: albul te ajută să-ţi găseşti pacea interioară, dar poate genera o sensibilitate accentuată, deci e important să păstrezi măsura.

Energia : Pietrele preţioase albe sunt încărcate cu energie pozitivă. Energia lor e absorbită de Ajna, chakra sprâncenelor, care guvernează intuiția și conștiința. Prin urmare, o bijuterie cu astfel de pietre îţi impulsionează cariera şi te ajută să-ţi duci la îndeplinire cele mai îndrăzneţe planuri. În ceea ce priveşte sănătatea, ele alină durerea şi purifică energia. Diamantele sunt folosite în tratarea paraliziilor, impotenţei, epilepsiei şi pentru a impulsiona viaţa amoroasă (cred și eu !). Perlele şi piatra lunii, dacă sunt purtate împreună, fac viaţa de cuplu mai interesantă (în India se spune că aceste pietre aduc fericire în căsnicie şi feresc miresele de văduvie, de aceea fac parte din podoabele obligatorii pentru o mireasă). Piatra lunii te ghidează către investiţii înţelepte.

Recomandare : De vreme ce pietrele albe aduc liniște și eliberează energiile negative poartă-le ori de câte ori se ivește o situație dificilă în familie sau la serviciu. Diamantele (generează încredere în sine,) trebuie purtate când ai nevoie de curaj.

 

Alte detalii/sfaturi/păreri legate de puterea vindecatoare a pietrelor prețioase găsiți pe http://www.americangemsociety.org/healing-gemstones, http://www.annemeplon.com/meaning.htm și http://www.pietresemipretioase.info/tag/istoria-pietrelor-semipretioase/.

Să vă fie de folos !

postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *