Din intimitate

 

 

 

Azi dimineață, în timp ce mă întorceam acasă (îl lăsasem pe Matei la școală), am auzit la radioul din mașină următoarea știre (strecurată între două dintre melodiile mele favorite: Pink – Just Give Me a Reason și Voltaj – Lumea e a mea) : Într-o zi de 30 mai, în 1889, în Franta, în atelierul de modă al lui Herminie Cadolle din Paris, unde aceasta lucra corsete, era inventat unul dintre cele mai importante obiecte vestimentare din garderoba unei doamne: sutienul. Herminie Cadolle a tăiat partea de sub sâni a corsetului și a susținut ceea ce rămăsese din celebra piesă vestimentară cu două bretele petrecute peste umeri.

… Prin urmare, doamnelor (și domnilor), în cinstea acestei invenții colosale, care ne-a schimbat viețile, nopțile, trupurile, standardele și fanteziile, dați-mi voie să scriu și eu câteva cuvinte inspirate (sper) și inspiratoare (sper) , pline de însuflețire și recunoștință. Deci, inspir (atât cât mă lasă sutienul), expir și încep cu o mărturisire:

Când aveam  20 de ani, îmi trebuiau doar zece secunde pentru a-mi alege lenjeria (deși ”a alege” e un verb foarte pretențios pentru ceea ce făceam eu în fapt). Dacă, din cine știe ce întâmplare, reușeam să-mi asortez sutienul cu bikinii, mă simțeam atât de mândră, de parcă aș fi făcut ceva… inteligent. Pe scurt, în tinerețea mea, am fost o ignorantă la capitolul dessou-uri, dar asta nu mă împiedica să simt că am lumea la picioare. Din păcate, după 35 de ani e nevoie să faci oareșce efort pentru a mai fi atât de sigură pe tine și a te simți sexy (în afară de orele petrecute la gym și la salonul de înfrumusețare, parfumuri franțuzești și ședințe la psiholog), așa încât, pe parcursul timpului am devenit foarte atentă la detaliile intime, chiar dacă sunt ascunse de haine. Am studiat și testat toate inovațiile, tendințele și opțiunile în domeniul lenjeriei și, finalmente, am înțeles ce trebuie să port când vreau să fiu cool sau hot. Vă voi spune imediat concluziile mele,  dar mai întâi trebuie să lămurim niște termeni: ce înseamna lenjerie sexy, de pildă?

Prin anii ’80 (perioada Dallas), lenjeria sexy era în mod obligatoriu roșie sau neagră, cu multă dantelă. Sutienul avea în mod inevitabil suport metalic, iar uneori se foloseau aplicații de flori sau panglici, care se vedeau prin haine ca niște umflături stranii. Chiloții, la rândul lor, erau făcuți din satin sau dantelă, foarte inconfortabili, cu multe panglici și panglicuțe, care se iveau de sub fustă sau pantaloni când îți era lumea mai dragă. Din fericire, astăzi, lenjerie sexy înseamnă o lenjerie suplă, discretă, elegantă, fără a fi agresivă sau provocatoare, care conturează și corectează rotunjimile trupului femeiesc. Nu mai trebuie să ne îmbrăcăm ca niște devoratoare de bărbați ( precum Samantha din Sex and the City). Putem purta, de exemplu, lenjerie sport Calvin Klein și să fim foarte-foarte hot.

Există însă câteva reguli ce trebuie respectate.

  1. Sutienul se alege pe măsură: să nu preseze sânul (ai ales o cupă prea mică), dar nici  să nu facă cute sub îmbrăcăminte (ai ales o măsură prea mare). Trebuie să stea fix pe torace, fără să se ridice la spate (banda de suport  trebuie să fie orizontală și să treacă pe sub omoplați, să nu creeze disconfort atunci când stai pe scaun),  iar breteaua trebuie să fie fermă, dar confortabilă,  fără să preseze umărul (în așa fel încât să îți poți trece degetul cu ușurință pe sub bretea). Nu cumpăra niciodată un sutien numai pentru că e modern sau arata bine. Un sutien bun trebuie să-ți susțină sânii (vei arăta mai tânără și mai suplă), în așa fel încât partea de jos a sânului să se situeze la jumătatea distanței dintre umăr și cot.
  2. Sutienul se alege în funcție de stilul de viață și de dimensiunea sânilor. Cu cât sânii sunt mai mari, cu atât au nevoie de mai multă protecție și de bretele puternice. Femeile cu sânii mari e bine să evite sutienele cu jumătate de cupă, în formă de triunghi, sau fără bretele. Femeile cu sâni mici pot folosi o varie­tate mai mare de modele. Sutienele cu pernuțe (push-ups) sunt foarte la moda în zilele noastre, pentru că lasă iluzia unui sân voluptuos. Dezavantajul unui astfel de sutien: din cauza perniței, pielea nu poate să respire. Femeile cu umerii căzuți sau înguști trebuie să se ferească de sutienele cu bretele foarte departate (aproape de zona axilei). Pentru doamnele ceva mai robuste, corsetul este opțiunea ideală.
  3. O zi pe săptămână poartă lenjerie moale, de bumbac, pentru a lăsa musculatura să se odihnească.
  4. Reorganizează-ți și împrospătează-ți garderoba intimă la fiecare șase luni – datorită fluctuațiilor de greutate de pe parcursul anului, corpul suferă modificări considerabile.
  5. Nu folosi balsam de rufe când îți speli lenjeria intimă.

Există și o mulțime de trucuri (made in Hollywood) ce pot fi folosite atunci când ai nevoie de un plus de senzualitate.Am încercat și eu câteva.  Nici unul dintre ele nu e recomandat a se folosi pe termen lung, dar pentru o seară…

1. Ia o clemă de păr subțire și plată și atașeaz-o de ambele bretele, la spate, pentru a le apropia. Cu cât mai sus, cu atât mai bine (atât cât să nu se vadă de sub îmbrăcăminte). Dacă sutienul are măsura potrivită, efectul de push-up este remarcabil.

2. Strânge la maximum bretelele sutie­nului sau poartă un sutien cu o cupă mai mică cu o literă. Îți va presa sânii și va naște acea curbura incitantă. Nu te aștepta să fie confortabil.

3. Daca vrei sâni mai mari, cumpără un sutien cu o măsura de cupă (litera) mai mare. Nu vei mai avea acea curbura sexy, dar vei ajunge de la B la C.

Și acum… liber la comentarii. Pentru că e un subiect delicat, suflu și în iaurt și vă rog să respectați regula ”șterge-te pe picioare când intri în casa mea”. Mulțumesc și vă îmbrățișez cu drag.

 

 

 

postari similare

4 thoughts on “Din intimitate

  1. Mi-a placut mult aceasta postare!!! si chiar am invatat un lucru…sa nu folosesc balsam de rufe! eu am folosit pana acum.
    In rest, la sanii mei mari ( si permanent durerosi…am fost si ieri la homeopat pentru o schema de tratament), nu am nevoie de trucuri sa para mari :). Dar lenjeria pe care eu o prefer, care tine cel mai bine sanii, care se comporta cel mai bine din toate punctele de vedere e lenjeria Clavin Klein…nu sport, ci cea normala.
    Bineinteles, nu o compar cu Victoria Secret pentru ca nu am avut niciodata, dar daca o compar cu Intimissimi , e mult mai buna!
    Multumesc de sfaturi,
    te pup mult!
    Florina

    1. Cu toata dragostea, Florina! Si eu multumesc pentru comentariile tale foarte pertinente. Intotdeauna am fost de parere ca merita sa investesti in lenjerie de calitate. Nu numai pentru frumusete, ci mai ales pentru sanatate. Pentru durerile de spate voi pregati special pentru tine o postare. M-au chinuit si pe mine o vreme , nu pentru ca as avea sanii mari (desi mi-ar placea), ci pentru ca stateam mult in fata calculatorului. De cand fac regulat aceste exercitii, ma simt perfect. Te imbratisez cu drag!

  2. Uneori a găsi sutienul ideal reprezintă o adevărată provocare! Ar trebui să existe o gamă mult mai mare de mărimi.
    Cu timpul am renunțat la tanga, când am aflat că purtarea lor e nesănătoasă, și încerc să optez pentru lenjerie din bumbac, chiar dacă modelele și culorile nu sunt cele mai drăguțe. Dar lycra și microfibra ”păstrează” bacteriile.

    1. Ai dreptate, Mihaela. E destul de dificil sa gasesti un sutien in care sa te simti nestingherita. Nu e suficient sa-l incerci in magazin, trebuie sa stai cu el un timp, sa faci cateva miscari…. Pana acum o rugam pe sora mea sa imi faca provizii din USA (Victoria, CK, etc). De curand insa am avut surpriza sa gasesc cateva modele (si chiloti si sutien) foarte dragute si confortabile la H&M si la NewYorkers.

Leave a Reply to Lioara Bradu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *