Cred în minuni!

 

 

 

 

 

 

“Poți să nu vorbești cu mine o vreme? “ Atât îmi spune și se întoarce cu spatele, abandonându-mă, fără drept de apel. O simt cum se rupe de mine, cum se îndepărtează și se închide în gândurile ei, zăvorând în urmă-i, prin tăcere, o poartă de lumină. Îi fixez spatele tresărind a încordare și, uneori, parcă zăresc cum, de sub omoplații aceia minusculi și fremătând, îi cresc aripi.

Nu-mi rămâne decât să aștept. Și aștept!..  Apoi, la fel de simplu si firesc și categoric cum m-a părăsit, mă cuprinde într-o îmbrățișare enormă și-mi șoptește (toată liniștea lumii într-un clinchet de clopoțel!): ”Gata! Am rezolvat! O să fie bine!”

Nu s-a hotărât încă dacă vrea să crească sau e mai bine să se facă uitat (măcar o vreme) în copilărie. Așa că pendulează sublim și imperfect între certitudini și căutări, între răzvrătire și obediență, între a lua și a aștepta, între a crede și a cerceta… Există, însă, ceasuri anume, când toate semnele de întrebare (ce uneori îl împiedică să-mpungă stelele cu umerii-i de flăcăiandru) se-ndreaptă și se-aprind ca niște lumânări fantastice. Și în lumina lor, ca într-o catedrală imensă, se-adună la șezătoare îngeri, să-mpletească vise.

Copiii mei cred în minuni. Cred – pentru că așa le-am spus – că dacă îți dorești tare-tare ceva și îți pui toată energia și dragostea în acea dorință, ții pumnii strânși (ca să ai mai multă putere), închizi ochii (pentru ca nimeni și nimic să nu te distragă) și rostești în gând (frumos, politicos și cu credință) ceea ce îți dorești, acel ceva are să se împlinească. Nu-și pun problema cine anume le răspunde și nici nu contabilizează orele pân-ce gândul lor să se înfăptuiască. Știu că minunile, ca și prăjiturile, au nevoie de timp ca să se coacă, așa că au răbdare. Iar în așteptare își imaginează că tot ce și-au dorit s-a și-ntâmplat: că ne facem casă-n nori… că plecăm în ocolul pământului pe bicicletă… că e iarnă-n plină vară (sau invers)…că în punga de pufuleți stă ascunsă o coroană de prințesă… că bem ceai de diamant (rețeta Anastasiei) și ne trece orice boală-ntr-o secundă…că suntem stăpânii timpului și-l încovrigăm după bunul nostru plac și tot ce ne-a plăcut vreodată e aievea, și cei ce i-am iubit ne sunt alături, nu doar în amintiri, ci cu adevărat…

O vreme m-a muncit gândul că poate nu e bine ca într-o lume perversă și pervertită, ca a noastră, să cresc niște copii cu aripi, ce pot citi în bâzâitul unei muște o poveste sau pot ghici în răpăiala ploii râsul hohotit al norilor (știți, norii râd zile întregi, dacă le spui o glumă bună). Oricum nu m-aș fi priceput să-i cresc altfel, dar recunosc că mi-am mâncat până la ultima fărâmă porția de îndoială. Apoi a apărut, așa, ca din senin locul ăsta, Orașul ăsta, cu toate poveștile lui, cu toată liniștea lui și m-am simțit… în siguranță.

Orașul Minunilor e încă mic – are doar 10744 de locuitori, cu familiile lor, după ultima numărătoare – dar e o capodoperă: își ia măsura, înfățișarea și lumina după inima celui ce-l străbate.

Dacă citiți pe Facebook, veți afla că ”e o mișcare socială inițiată de un grup de tineri care cred într-o lume mai bună” (am citat din memorie). Din comunicatul de presă, veți descoperi că Orașul Minunilor e o comunitate creată de trupa Vunk pentru promovarea concertului lor din 3 octombrie (deși mie îmi place să cred că e exact pe dos – concertul va face lumea să se îndrăgostească de Orașul Minunilor). Dacă mă întrebați pe mine, o să vă spun că Orașul Minunilor e orașul poveștilor, emoțiilor, dorințelor, viselor, amintirilor și iubirilor noastre. Singurul loc de pe planetă în care Mâine are sens.

Indiferent dacă vă place sau nu Vunk, indiferent dacă veți merge sau nu la concertul lor din octombrie, îmi doresc (da, aceasta e o dorință pe care mi-o pun cu pumnii strânși, cu ochii închiși, frumos, politicos și cu credință) să veniți în Orașul Minunilor, să vă sădiți visele pe străzile lui, printre poveștile lui și poate, atunci, când vom fi îndeajuns de mulți, de puternici și de curați ca să fim stăpânii timpului (și-ai timpurilor), îl vom putea aduce în realitate. Ori de nu, măcar ne vor crește aripi…

 

Contacte:  http://orasulminunilor.ro

https://www.facebook.com/in.orasul.minunilor

 

Foto: fineartamerica.com – Alice in Wonderland by Oleksiy Maksymenko

 

postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *