Azi m-am trezit cu o poftă nebună să vă spun povești. (Nu mă întrebați de ce le-am ales tocmai pe aste două, că nu vă spun. )
“În căutarea adevărului”, de Robert Tompkins
(Povestea aceasta mi-a fost trimisă zilele trecute de un domn încântător, un cititor al blogului meu. Multumesc, domnule Jean Orb, că mi-ați reamintit această povestire genială.)
După multe încercări, într-un cătun uitat de lume căutările lui au luat sfârșit. Acolo, într-o colibă părăsită, lângă un foc palid, stătea Adevărul.
În viața lui nu văzuse o femeie mai batrână și mai urâtă.
– Tu? Tu ești Adevărul?
Arătarea murdară și zbârcită a dat din cap, în semn că da.
– Spune-mi ce să spun lumii? Ce veste să dau?
Bătrâna a scuipat în foc și a răspuns:
– Spune-le că sunt tânără și frumoasă!
******
”Adevărul gol”, poveste evreiască
(O știu de la bunicul meu – Dumnezeu sa-l ierte – care a auzit-o pentru prima dată când era prizionier în Siberia, de la un ofiter italian, care o știa de la un elvețian, povestită de un francez… etc… ce o auzise de la un ofiter german, spusă fiind de un rabin. )
Adevărul rătăcea prin lume singur, gol și înfrigurat. Degeaba a bătut la toate porțile. Nimeni nu a vrut să-l primească. Goliciunea sa îi speria pe oameni, Când a simțit că-l părăsesc puterile, s-a gemuit într-un șanț, chinuit de frig și de foame, așteptându-și sfârșitul.
Așa l-a găsit Povestea. I s-a făcut milă de el. L-a ridicat cu grijă și l-a luat acasă. L-a îmbrăcat în vorbe frumoase și călduroase și, când l-a văzut din nou pe picioare, i-a dat drumul în lume. Inveștmântat în cuvinte aurite și moi, Adevărul a bătut din nou la ușile oamenilor, cerând găzduire. De astă dată, nimeni nu i-a mai închis ușa în nas. Toți l-au poftit în casă, l-au așezat la masa și l-au lăsat să se încălzească la focul lor.
Sfârșit.
Cu dragoste,
