În clipa în care vă scriu aceste rânduri, dragele mele, sunt de nerecunoscut. De fapt, întregul cadru în care evoluez merită descris, așa că dați-mi voie: afară cei trei câini ai familiei latră cu tupeu la o mâță ce a avut nefericita idée de a se urca pe gardul din fața casei; soarele se vede printr-o spărtură de nori, ceva mai curajos decât mâța de pe gard, dar nu foarte convins că e bine ce face – oricum strălucește suficient de puternic ca să îmi intre în ochi și să mă facă să scriu cu greșeli (asta ar vrea să fie o scuză, timidă ca soarele si ca mâța) ; la televizorul obligat să evolueze mut pe perete (pe care oricum îl văd doar pieziș), o domnișoară gătește niște torturi (puneți accentul cum vreți, e corect oricum) foarte ademenitoare, ale căror arome imaginate de creierul meu înfometat se învălmășesc (în același creier înfometat) cu aromele extrem de reale și chiar mai ademenitoare ce se ridica de pe fața mea, chiar sub nasul meu. Pentru că, fața mea (și nasul meu) e acoperită de o mască aromată, parfumată și catifelată, care are singurul defect că mă face să arăt bizar, ca un costum de Halloween la o petrecere de Crăciun. Acesta este și motivul pentru care scriu (mai stingheră ca mâța de pe gardul nostru ) în acest colț în care îmi intră soarele în ochi, pentru care televizorul nu are sonor, pentru care nu cobor în bucătărie să-mi iau de mâncare, pentru care lătratul câinilor mă calcă pe nervi! Arăt atât de bizar, încât dacă s-ar trezi, Anastasia (care doarme în aceeași cameră cu mine) ar trăi un moment de coșmar. Deci, din dragoste pentru copilul meu, vă scriu în vârful degetelor, cu mintea îmbătată de arome, hrănindu-mi pielea (dacă stomacul nu se poate) cu cele mai grozave și apetisante substanțe, luate direct din natură de o firmă cosmetică pe care o prețuiesc în mod deosebit – Apivita.
Sigur, dată fiind introducerea (care mi-a luat cam multe rânduri, recunosc) e firesc să vă întrebați de ce fac asta? De ce scriu cu masca pe față, într-un moment nepotrivit pentru mine? Pentru că: abia astept sa va povestesc despre măștile Apivita (fabuloase, extrem de eficiente, doldora de ingrediente active) și, în exaltarea mea aproape adulterină, am vrut să descriu experiența ”la cald”, cu masca pe chip, nu doar din amintiri și mapa de presă.
Măștile Apivita există pe piața din România de mai bine de trei ani (se găsesc în farmaciile Sensiblu). Ideea care a stat la baza creării lor a fost una simplă. Pielea noastră are aceleași nevoi nutritive ca organismul nostru. Prin urmare, pentru starea noastră de bine este necesară o ”dietă cosmetică” echilibrată, bogată în substanţe nutritive precum cele incluse în dieta mediteraneană, pentru ca pielea noastră să poată suplini „pierderile” cauzate de timp și de diverși factori externi.De aceea toate formulele sunt îmbogăţite cu uleiuri esenţiale, cunoscute pentru efectele lor revigorante asupra stării noastre de spirit, precum şi
pentru rezultatele unice pe care le pot oferi pielii noastre.
În funcție de ingredientele din compoziție, măștile și exfoliantele Apivita se împart în trei categorii principale:
1. Hidratare:calmează pielea și menține hidratarea în valori normale, redând catifelarea si elasticitatea pielii.
2. Anti-rid şi fermitate: netezeşte liniile fine şi ridurile.
3. Strălucire: pentru întinerirea instantanee a pielii obosite şi lipsite de strălucire.
Dar ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de aceste produse, nu se găsește în tub. Ceea ce mă încântă în mod special este abordarea holistică a ideii de frumusețe, armonia perfectă ce unește toate produsele mărcii și face ca ritualul de înfrumusețare să capete sens; ideea (din ce în ce mai vehiculată, în care eu cred cu tărie) că o piele frumoasă trebuie hrănită în primul rând din interior, iar substanțele aplicate extern (fie ele creme, seruri, măști sau uleiuri) trebuie să susțină și să completeze dieta zilnică.
Bref: pentru a da Cezarului ce e al Cezarului de azi initiez un mini serial Apivita (Ah! de când vreau să fac asta!) în care, prezentarea fiecărui produs va veni însoțită de câte o rețetă de frumusețe, pe care să o folosiți simultan.
Episodul de azi: Mască facială pentru strălucire şi întinerire, cu rodii – cea pe care o am eu pe chip chiar în această clipă. Conține 89% ingrediente naturale, are efect de întinerire imediat, hidratează pielea și are o acțiune antioxidantă foarte puternică. Are un miros fructat, proaspăt (îmi amintește de înghețata la cornet din copilărie) și o culoare roz deschis. Textura este cremoasă, foarte delicată, cu o concentrație foarte mică de granule (care habar nu am ce conțin, dar sunt convinsă că nu sunt puse acolo degeaba). Trebuie să o întindeți în strat uniform și suficient de gros pe fața curată, evitând zona ochilor. Vă recomand să o aplicați și pe gât și pe buze, chiar dacă această operațiune vă va reduce la tăcere pentru următoarele 10 minute. Ok, acum lăsați masca să acționeze 10 minute (așa scrie la carte, dar eu o las un sfert de oră). S-ar putea ca la un moment dat să simțiți furnicături sau o senzație foarte foarte urșoară de arsură în anumite zone ale feței (mai ales dacă ați exfoliat fața în aceeași zi sau ați stat la soare de curând). Nu vă faceți griji, e absolut normal, înseamnă că masca acționează cu adevărat!.
După ce au trecut cele zece minute, ar trebui să o îndepărtați prin clătire cu apă călduță. Dar eu, care mi-am făcut o faimă din a face lucrurile pe dos, în loc să-mi spăl masca de pe chip, o masez în piele (pentru a absorbi maximum de ingrediente active) cu mișcări circulare, foarte ușoare, începând de la bărbie spre frunte, vreo trei patru minute. Abia apoi îndepărtez surplusul cu un prosop umed și cald.
După ce ați încheiat întreaga operațiune, mai zăboviți zece minute în fotoliu (sau pe pat, sau în balansoar în grădină… ) savurând un cocktail delicios de rodii, după rețeta de mai jos, preluată direct de la specialiștii Apivita. Conține o cantitate explozivă de vitamina C și antioxidanți, aminoacizi și minerale esențiale. Nu o să regretați!
Ca să vă conving, iată câteva date : ”Rodia este cu adevărat rodul vieţii. Sucul său a devenit popular în ultimii ani şi pe bună dreptate, deoarece este gustos şi combină multe ingrediente şi vitamine necesare pentru sănătatea noastră. Deşi este puţin dificil să îi scoateţi seminţele, de îndată ce reuşiţi acest lucru veţi avea o gustare delicioasă bogată în potasiu, acid folic, un complex de vitamine B şi mulţi antioxidanţi. Este important să adăugăm faptul că rodia conţine 15 aminoacizi, dintre care 6 nu se găsesc în nici un alt fruct. Acest lucru este vital pentru vegetarieni, deoarece aceşti 6 aminoacizi se găsesc doar în carne.
Rodia este un adevărat izvor de sănătate: are activitate antioxidantă puternică, întăreşte sistemul imunitar. reduce colesterolul şi protejează inima, scade tensiunea arterială, este adjuvant în tratamentul depresiei, este ideală pentru dietele de slăbire, deoarece are puţine calorii şi multe substanţe nutritive, contribuie la prevenirea cancerului de sân şi cancerului pulmonar, menţine sănătatea dinţilor, are efect anticelulitic, este tonic vascular, detoxifică organismul şi îmbunătăţeşte digestia.”
Cocktail Paradisul rodiilor
Ingrediente: sucul de la 3 portocale; sucul de la o rodie; 1 lingură de fructe goji (fie și uscate sau suc de goji)
Puneţi toate ingredientele într-un blender de mare viteză şi amestecaţi până când sucul capătă o textură uniformă. Savuraţi acest amestec, oricând pe parcursul zilei.
Și acum mă scuzați, trebuie să îmi dau masca jos. Anastasia dă semne că ar vrea să se trezească, așa că e timpul să revin la normal. De altfel și soarele a plecat. S-a ascuns de tot sub un strat gros de nori negri (halal vară!) ca cerul gurii câinilor mei ce încă latră la biata mâță, care, după ce a înțeles că nu poate coborâ de pe gard de gura lor, s-a încolăcit confortabil la înălțime și a început să toarcă…
Eu am folosit mastile Apivita, in formatul vechi , mai mic ca gramaj, si sunt geniale 🙂 Atata doar ca nu le-am vazut in alte magazine sau farmacii, pentru ca nu am niciun Sensiblu in drumurile de fiecare saptamana, pentru ca le-as cumpara mai des 🙂 Cu ele mi-am facut tratamente multe anul trecut, inainte de nunta, uneori, la cele hidratante adaugam si un strop de ulei de argan. 🙂
Diana, draga mea, multumesc pentru comentariu. Intr-adevar, pana anul trecut mastile Apivita se gaseau doar in format monodoza. De anul acesta au introdus si tuburile de 40 de grame (cred ca poti face cam zece tratamente cu ele, in functie de cantitatea pe care o aplici). Sunt minunate cu adevarat! Ideea cu uleiul de argan e grozava, desi ele au o formula foarte echilibrata. Dar, uite ca mi-ai dat o idee de articol. Il vei vedea curand! Multumesc! Te imbratisez cu drag!
Sunt curioasa de viitorul articol 🙂 Ma gandesc ca au o formula echilibrata, mie mi-au placut f mult, de asta ma gandesc sa ma abat din drumul obisnuit si sa trec pe la sensiblu, ca sa iau un tub si sa nu am treaba o vreme 🙂
Te pup si toate cele bune 🙂
Draga mea draga, sa stii ca in curand nu va trebui sa mai faci eforturi pentru a ajunge la produsele Senisblu. Am intrebat chiar acum si mi s-a spus ca platforma pentru cumparaturi online este in lucru si va deveni functionala foarte curand. Te voi anunta de indata. O zi frumoasa!
Buna ziua, draga mea Lioara…a mea nu e buna de loc! Acum 2 ore mi-am spart telefonul meu cel iubit si nepretuit!!!!! am avut cea mai mare grija de el, pana intr-o zi…adica azi, cand l-am scapat pe jos si era fara husa! Sunt nu necajita, ingrozitor de necajita!
Ai facut-o tu un pic mai buna determinandu-ma sa citesc atenta postarea ta, si ajutandu-ma sa trec pentru cateva minute peste ingrozitoarea mea pierdere. Si pentru ca fata mea arata ingrozitor de cazuta si trista , o sa merg azi sa caut in farmacie o masca Apivita!…poate ma va face sa ma simt mai bine.
Te pup!
Florina
Of!!!! Imi pare rau! Dar sa stii ca eu sunt regina gafelor si catastrofelor, deci, ori de cate ori ti se intampla ceva, scrie-mi. Cu siguranta eu am o varianta mai dramatica! Si telefonul meu s-a spart de curand, mi-am luat ieri altul nou… Nu are rost sa iti descriu circumstantele… Dar, in plus fata de patania ta, in aceeasi zi in care mi-am spart telefonul mi-a cazut si geamul de pe usa din spate de la masina. Pur si simplu a cazut!
Cat despre mastile Apivita, te rog chiar sa le incerci. Iti garantez ca te vei simti mult mai bine. Dar incearca sa nu reduci ritualul de infrumusetare doar la aplicarea mastii si atat, mai ales daca esti tensionata. Curata fata cu miscari de masaj, clateste-te indelung cu apa calduta si bucura-te de mangaierea apei pe chip… asculta muzica… si mai ales pune-ti noul telefon cat mai departe de tine. Te imbratisez cu drag si iti trimit toate energiile bune.
multumesc, chiar m-ai facut sa rad cu pofta…si MissBodescu la fel!
Eu sunt genul care se ataseaza foarte tare de lucruri ( e o prostie, stiu)…si sufar cand patesc ceva atat de grav ca astazi. Dar sunt si genul care trece repede peste probleme…asa ca, stiu ca se va rezolva cumva pana la urma!…iti multumesc si iti primesc cu bratele larg deschise energiile pozitive.
Si te mai rog ceva…poate intr-o zi scrii un articol despre yoga. mie imi place de mor, dar fac acasa, urmarind clipuri la laptop.
Te pup, draga mea prietena!!
S-a facut! Scriem un articol si despre yoga. Te imbratisez si iti doresc un weekend minunat.
eu am circulat pe ploaie cu geamurile blocate…. jos… la masina, daca va incalzeste cu ceva 🙂 Mi s-au blocat pur si simplu jos, tocmai intr-o zi cand aveam de umblat fff mult 🙂
Ieseam din masina, ziceam, Doamne ajuta, luam toate actele cu mine, si gata :))
Apoi am circulat cu ele blocate sus, de mecanic, cateva zile, pana a venit piesa. Pentru un fumator care petrece zilnic cam 2 ore in masina, e nasol sa nu fumezi. Cand aveam de stat mult la stop, fumam o tigara cu usa deschisa :))
Acum suntem in regula cu geamurile :))
Recunosc, ai locul intai!