E limpede ca lumina soarelui că lumina soarelui are o faimă proastă… Oricât de mult mi-ar plăcea jocul acesta de cuvinte, pentru a nu denatura adevărul, simt nevoia să rescriu: razele soarelui nu se bucură de o presă favorabilă în această perioadă a anului. Nu mai e mult și vom fi bombardați de articole și informații despre efectele nocive ale expunerii la soare și dermatologii se vor grăbi să ne avertizeze asupra pericolului ce ne pândește din umbra… pardon, din soare: cancerul de piele.
Tocmai de aceea, pentru că vreau s-o iau înaintea tuturor (iar denaturez! Corecție: pentru că vreau s-o iau înaintea majorității colegilor mei de breaslă) vin în fața dumneavoastră cu un set de argumente favorabile expunerii (cu moderație) la soare (vezi http://lioarabradu.ro/avem-nevoie-de-soare) și cu soluții eficiente, testate de ani buni pe propria-mi piele, avizate de specialiști (în studii publicate sau în interviurile luate de mine pe parcursul carierei), menite să ne pregătească pielea pentru soare și să ne ferească de arsuri, îmbătrânire prematură, pete pigmentare, etc etc…
Capacitatea de a ne bronza în siguranță este determinată, pe lângă factorii genetici și cei externi, și de dietă. Așa demonstrează studiile științifice. Există anumiți nutrienți (ce pot fi luați din alimente sau din suplimente nutritive) care pregătesc pielea în vederea expunerii la soare, asigurând un bronz uniform, frumos și inofensiv. Evident, aceștia nu înlocuiesc protecția solară, (care se aplică extern, ca un ecran solar), ci funcționează în sinergie. Dar, pentru ca strategia să aibă efect, aceasta cură intensivă de nutrienți trebuie începută cu două săptămâni – o lună înainte de expunerea la soare. Adică de azi, mâine… săptămâna aceasta. Cu cât îți fortifici organismul mai temeinic, cu atât mai bine.
Efectele nedorite și condamnabile, care pun atâtea pete pe soare se datorează unor agenți chimici mizerabili, numiți radicali liberi. Aceștia au capacitatea de a declansa reactii in lant, atacand celulele, ADN-ul, anumite molecule, proteine sau acizi grasi si provocand chiar moartea celulelor. (Ca să dau cezarului ce e al cezarului, trebuie să adaug că, deși sunt exterm de nocivi, radicalii liberi garanteaza supravietuirea , atunci când în corp apar anumite infecții. Problema e că scapă ușor de sub control și atunci terorizează organismul până la ultima celulă!) Pentru a combate atacurile lor teroriste, e necesar să aducem în organism o cantitate cât mai mare de antioxidanți.
Un antioxidant despre care se știe că are un efect cu totul special în mecanismul de protecție a pielii este beta-carotenul. Studiile stiințific conduse de Dr. Jean-Pierre Cesarini, cercetător la French National Health and Medical Research Institute, Inserm, dovedesc , fără nici un dubiu faptul că beta-carotenul are capacitatea de a stimula sinteza melaninei cu până la 29%, (acea substanță care ne colorează pielea și constituie un filtru de protecție natural). Morcovii, spanacul, caisele, pepenele verde sau mango sunt alimente bogate în beta-caroten. Totuși, deși ador fiecare dintre aceste vegetale și le consum în porții de elefant, în fiecare vară obișnuiesc să îmi suplimentez dieta cu o pastila de beta-caroten (supliment alimentar), combinat cu vitamina C și E. (Un alt studiu a dovedit că un aport zilnic de 200g de vitamina C și 1000 de unități de vitamina E protejează pielea de arsurile solare.)
Tirozina este un alt supliment mecesar pielii pe timp de vară. Este un aminoacid ce joaca un rol important în sinteza proteinelor , este esențiala pentru menținerea funcțiilor mentale normale și susține producerea de melanină. Se găsește în carnea de pui, porc și pește, cereal integrale, grâu, ovăz, produse lactate (lapte, iaurt, brânză), avocado, banana, leguminoase, fasole, nuci, semințe de dovleac și susan.
Există și sub formă de suplimente nutritive. (Vă sfătuiesc să le combinați cu un aport de vitamina C, vitamina B6 și cupru.)
Selenium – este un oligoelement ce încetinește procesele de îmbătrânire a pielii și o protejează împotriva radicalilor liberi. Se găsește în carne, fructe de mare, vegetale, brânză… Pentru a vă asigura doza zilnică necesară, trebuie să mâncați aproximativ 200 g de vegetale cu frunze verzi.
Vitamin C este recunoscută pentru capacitatea sa de a preveni îmbătrânirea țesuturilor. Este indispensabilă în sinteza colagenului. Se găsește în fructe și vegetale.
Vitamin E –împreună cu vitamina C și seleniul formează un trio imbatabil, ce previne deteriorarea acizilor grași esențiali.Se găsește înnuci, cereal, vegetale cu frunze verzi, gălbenuș de ou și unt.
Dacă ți se pare prea complicat să-ți construiești propria formulă de protecție solară, există pe piață suplimente formulate special, menite a te pregăti pentru băile de soare, bogate în acizi grași esențiali, acizi grași polinesaturați de origine marină, EPA si DHA, ce mentin elasticitatea pielii, beta carotene (piesa de rezistență) asociat cu vitamina E, zinc, seleniu si vitaminele B. Te sfătuiesc să le completezi cu o doză mare de vitamina C și vitamina PP (niacin). Ambele susțin refacerea epidermei după expunerea la soare.
Foto: sun-surfer.com
One thought on “Pregateste-ti pielea pentru soare”