Numai miere si… miere

 

 

 

 

 

 

De ani de zile mi-am dorit să fac asta! Cunosc firma de la intrare în amănunt (că prea am descântat-o din priviri)  și știu cu exactitate unde găsesc loc de parcare la orice oră (lucru nemaivăzut și nemaipomenit în București), ca să ajung înăuntru. Am  trecut cu mașina prin fața clădirii de nenumărate ori și de fiecare dată mi-am zis că ”săptămâna viitoare trebuie să ajung și eu aici!”. Dar ”săptămâna” asta ce avea să vină s-a lungit mai ceva ca femeia elastică, transformându-se în ani, iar curiozitatea și pofta mea de a știi ce e înăuntru s-a transformat în frustrare. Nimeni nu poartă vina acestei amânări. Nici măcar eu nu sunt responsabilă. Întotdeauna am avut ceva mai grabnic și mai impetuos necesar de făcut. (Deși, acum mă întreb ce poate fi mai impetuos necesar și mai grabnic decât a fi fericită?!)

Poate că jocul acesta de-a fata Morgana ar fi durat mult și bine dacă nu ar fi fost prietenii mei de la Social Media Analytics. Ei au făcut minunea, și, iată că într-o zi a venit muntele la Mahomed. Mă rog, e un fel de-a spune… de fapt, prietenii mei m-au luat pe sus și m-au dus acolo unde râvneam: la Neli Pfeiffer Apiestetic, singurul loc din București (și poate din Romania) în care totul este numai miere și… miere. (Salon Apiestetic – Neli Pfeiffer, specialist cosmetica apicolă, Str. C.A. Rosetti nr. 31, sector2, tel: 0722 824 212, E-mail: office@apiestetic.ro, www.apiestetic.ro)

Centrul de Sănătate și Frumusețe Neli Pfeiffer Apiestetic este pionier în cosmetica apicolă: miere, lăptișor de matcă, polen, propolis, ceară, venin de albine și apilarnil, combinate cu extracte de flori, alge, uleiuri, collagen, caviar, grăsime de balenă…. Răspundeți-mi cinstit: ați mai văzut asemenea ingrediente pe lista vreunui centru de frumusețe din Romania? Eu una nu! Și pot spune că am trecut prin multe cabinete de cosmetică în viața mea.

Tratamentul testat de mine a fost unul de hidratare intensă Dr. Nobis (în care produsele apicole au fost combinate cu elastină și collagen), la care s-a adăugat un drenaj limfatic cu miere, patent Neli Pfeiffer (care a avut o inspirație divină în clipa în care l-a conceput – am să vă povestesc imediat de ce) și o mască dintr-un cocktail apicol (miere, polen și lăptișor de matcă.) O adevărată bombă anti-ageing! Chiar dacă pașii tratamentului sunt cei clasici (demachiere, diagnosticare, curățare, etc, etc…) măiestria cu care sunt executați ( fiecare esteticiană din salon este antrenată și sfătuită personal de doamna Pfeiffer), aroma delicioasă și 100% naturală a produselor folosite, consistența lor, senzația aceea inegalabilă că ”se topesc pe piele”, fac ca ședințele la Neli Pfeiffer să fie unice și uluitoare.

Imaginează-ți, de exemplu, că pe frunte , bărbie și obraji ți se picură câțiva un stropi de miere, întinși apoi cu delicatețe pe tot chipul și ți se face un masaj cu o tehnică nemaiîntâlnită de mine până acum: se aplică presiuni ușoare cu degetele, apoi se ridică brusc, antrenând tot țesutul conjunctiv într-o vibrație fină, relaxantă și energizantă în același timp. Sincer, nu găsesc cuvintele potrivite să o descriu. Mergeți să încercați! Chiar merită!

Am testat acest tratament acum o săptămână. Inutil să spun că tenul meu arată su-perb, că mi-am masat chipul seară de seară cu miere, așa cum am învățat la Apiestetic, că Anastasia mea mă îmbrățișează de sute de ori pe zi pentru că ”miros atât de dulce”, că sunt fericită ori de câte ori mă uit în oglindă (chiar și dimineața)…. Acum, mai mult ca niciodată firma de la intrare mă face să visez și imi spun de fiecare dată când trec cu mașina prin fața clădirii ”săptămâna viitoare trebuie să ajung iar aici”. A fost de-ajuns să vină o dată muntele la Mahomed, pentru ca Mahomed să nu mai vrea să plece de munte.

 

 

postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *