Pentru că zilele acestea a plouat destul de mult și a trebuit să renunț la alergare și grădinărit, am avut timp să îmi fac ordine între pantofi (și în minte). Am constatat că am de zece ori mai multi pantofi cu toc decât cu talpă plată, nu cunosc calea de mijloc (tocuri de 3-5 cm) și am făcut exces in a-mi cumpăra platforme și pantofi sport. Pe scurt, sunt omul extremelor și asta… dăunează grav sănătății.
Pantofii sunt cea mai nouă și mai modernă dependență a secolului XXI. A te urca pe tocuri de 11 centimetri sau a purta sandale cu barete delicate, ce urcă pe gambă, reprezintă cel mai rapid tratament de frumusețe de pe planetă. Sarah Jessica Parker, de exemplu, declara în urmă cu câțiva ani că își alege pantofii cu maximă atenție, chiar și atunci când e filmată în prim plan. “De multe ori, când camera e focalizată pe chipul meu, regizorul îmi spune să mă descalț, dacă vreau. Adevărul e că nu pot. Chiar dacă nu-mi vede nimeni picioarele, o pereche frumoasă de pantofi, mă face să mă simt… altfel”, declara ea.
Dar dacă pentru o femeie o încălțăminte bine aleasă înseamnă gambe alungite, glezne fine și o siluetă rafinată, pentru specialiști, unele modele, înseamnă articulații distruse, probleme de spate, deformații îngrozitoare. Ortopezii cred că, orice pereche de pantofi cu tocul sau talpa mai mare de trei sau cinci centimetri ar trebui să aibă pe ambalaj etichetă de avertizare, precum pachetele de țigări.Consecințele se manifestă în timp, după ce ani la rând ai repetat aceeași greșeală, iar durerile sunt teribile. Din păcate, odată atinsă această fază, nu mai există cale de revenire, spun ei. Și se pare că au dreptate. Cu două luni în urmă, Sarah Jessica Parker, cea mai înflăcărată susținătoare a pantofilor cu toc a coborât cu picioarele pe pământ, din motive de sănătate (vezi stirea aici).
Iată de ce, am hotarat ca de azi inainte e cazul să stabilesc o linie de compromis între sănătatea picioarelor mele și capriciile nebunești ale modei. Adică, să judec cu cap. Altfel e vai de picioare!
Sa revenim cu picioarele pe pamânt.
- Piciorul uman conține 26 de oase, 33 de articulații, 107 liamente și 19 mușchi. Deci, un sfert din numărul oaselor din corp se găsește în picioarele noastre.
- Femeile au de patru ori mai multe probleme legate de picioare, în comparație cu bărbații.
- Intr-un studiu făcut de American Academy of Orthopedic Surgeons, 80% dintre cele 1.724 de femei intervievate au declarat că suferă de dureri de picioare, 60% au recunoscut că poartă pantofi incomozi cel puțin o oră pe zi și 88% au recunoscut că poartă pantofi cu vârful prea ascuțit pentru forma piciorului.
- In comparație cu anii 90, numărul accidentelor și bolilor suferite în urma acestui capriciu feminine s-a înmulțit de 5 ori. Cele mai frecvente sunt luxațiile de gleznă (ca acelea suferite de Naomi Campbell sau Emma Burton, în public). Locul doi e ocupat de întinderile de ligamente sau tendoane. Dar acestea sunt o joacă de copii în comparație cu dezastrele pe termen lung, prevăzute de ortopezi: articulații distruse (glezne, genunchi și șolduri), scurtarea tendonului lui Ahile, probleme de spate …
- Suferința picioarelor se traduce prin senzația de picioare reci, de picioare grele, obosite, senzația de înțepături sau arsuri în talpa piciorului, dureri la nivelul articulației gleznei sau la nivelul articulațiilor mici, dureri la nivelul călcâiului, dureri ale degetelor, la locul de contact cu încălțămintea. Toate acestea trădează un drenaj venolimfatic deficitar, inflamația fasciei tălpii piciorului, apariția unor ciocuri la nivelul calcaneului, bătături sau unghii încarnate, apariția montului (bursită a articulației degetului mare), prăbușirea bolții plantare (picior plat) și artroze în faza de acutizare.
Despre pantofi, cu plus și minus.
- Pantofii sport, cu calapodul lejer, conduc inevitabil la etalarea piciorului pe suprafața de sprijin, cu riscul apariției piciorului plat. Pentru a evita acest neajuns, pantoful trebuie să aibă pielea moale, dar elastică, pentru a nu se deforma după cîteva purtări, trebuie să suțină bolțile fiziologice ale piciorului șI să stabilizeze articulațiile mici și glezna în mers.
- Slapii și sandalele cu barete minuscule, predispun la aplatizarea piciorului, indiferent de calitatea materialului din care sunt confecționate. Totuși, o sanda ușoară, e mai ușor de purtat și nu obosește musculatura tălpii. Dacă apar înțepături sau arsuri în talpa piciorului, înseamnă că nu ai ales modelul cel mai fericit. Dacă talpa pantofului este groasă și rigidă, glezna este puternic afectată, datorită efortului făcut în mers.
- Pantofii fără toc, deși par a fi cei mai confortabili și par a respecta cel mai fidel anatomia piciorului, pot deveni un adevărat calvar pentru persoanele obișnuite cu tocuri înalte (care au de obicei tendonul lui Ahile mai scurt decât normal). Acești pantofi favorizează apariția ciocurilor dureroase în călcâi.
- Pantofii sau sandalele cu talpă ortopedică reprezintă o categorie foarte comodă (în cazul în care dimensiunile tălpii nu sunt exagerate, iar talpa rămâne flexibilă), ce conferă stabilitate la mers, asigură susținerea curburii normale a piciorului.
- Incălțămintea cu toc, indiferent dacă e vorba de botină, sanda sau pantof, arcuiește suplimentar curburile fiziologice ale picioarelor. Persoanele cu picior plat resimt dureri în partea anterioară și pe marginea internă a piciorului. In general, acești pantofi generează dureri și deformări ale degetului mare, la locul de sprijin (monturi), favorizează apariția bursitei (colecție de lichid) la acest nivel, apar bătături și eventual unghii încarnate (în funcție de forma vârfului pantofului – vârful lat e mult mai comod, dar obișnuiește piciorul cu o suprafață prea mare de sprijin). Vestea proastă e că majoritatea acestor probleme necesită intervenții chirurgicale pentru a fi rezolvate.
- Forma tocului este foarte important. Un toc lat e mult mai comod și nu obosește piciorul. Tocul cui suprasolicită întreg piciorul (articulații, mușchi, ligamente, tendoane) și predispune , între altele, la entorse de glezne, mai ales în cazul șlapilor cu toc). Părerile sunt împărțite însă. Dr. Casey Kerrigan, profesor asociat la Harvard Medical School, Department of Physical Medicine and Rehabilitation, a publicat cu opt ani în urmă un studiu care demonstrează că tensiunea pe care tocurile înalte o produc asupra părții externe a genunchiului (de 30 de ori mai mare decât dacă ai merge cu picioarele goale) este mai mare în cazul pantofilor cu tocul pătrat, decât în cazul pantofilor stiletto. “Dar, indiferent de forma lor, tocurile înalte sunt dăunătoare”, e de acord domnia sa.
- Cel mai recent studiu în domeniu, publicat în în Journal of Epidemiology Community Health este neașteptat de optimist. Cercetătorii de la Oxford Brookes University, care au studiat cazurile a 111 femei, cu vârste cuprinse între 50 și 70 de ani, au descoperit că este o relație inversă între înălțimea tocului și problemele articulației genunchiului. Mai exact, 44% dintre femeile care au purtat cu regularitate tocuri înalte de cinci centimetri manifestă o predispoziție mult mai scăzută pentru osteoporoză, în comparație cu cele care au purtat în permanență pantofi fără toc. În plus, articulația genunchiului are mult mai mult de suferit din pricina excesului de greutate, decat din cauza înălțimii tocurilor
- Totuși, pantofii cu tocuri înalte prezintă și alte avantaje incontestabile: îmbunătățesc postura, tonifică musculatura, întăresc tesutul osos, mențin arcul longitudinal șI dau un excelent tonus psihic.
Deci, ce trebuie făcut pentru ca picioarele noastre să fie ferite de risc:
– cele 26 de oscioare ale tălpii piciorului ar trebui recompensate seară de seară cu 5 minute de masaj.
– Cand pășești, ține genunchii flexați, în așa fel încat efortul să fie preluat de cvadricepși, nu de articulația genunchiului.
– Mergi cu capul sus, umerii relaxați, cu musculatura abdominală tensionată, pentru a preveni durerile de spate, gat și umeri.
– Evită să porți același tip de pantof timp îndelungat. Alternează” o zi pantofi cu toc cui, ziua următoare, pantofi ortopedici, apoi toc pătrat, pantofi sport si asa mai departe.
– Nu purta niciodată încălțăminte prea stramtă sau prea mică.
– Controlează-ți greutatea – gandește-te că picioarele tale o suportă zilnic
– Dacă te dor tălpile, utilizează susținătoare plantare personalizate.
– La servici, alege încălțăminte comodă și odihnește-ți picioarele ori de cate ori ai ocazia.