Acum știu ce-aveai să-mi spui
când ceru-aprindeai în fiecare noapte și-l căutai răsfrânt în vorba mea, arzând în ochii mei. Acum știu ce puneai la cale: făceai stele-nod între visul meu și dorințele tale; între pofta mea și gândul tău; între mâna ta și trupul meu; între dorul tău și gura mea. Între noi doi. Nu-i asa? Cum știu că niciodată n-ai îndrăzni plasa de stele asupra-mi s-arunci -ți-e teama a mă îmblânzi – în astă noapte, fac eu primul pas: cu ochii închiși, de aripi mă dezbrac, cu mâna stângă-mi rup cercul vechi de pe cap și, fără podoabe, în cerul tău mă arunc. Mă scufund, mă afund, mă las… să cad…. în nada ta. Și-astept să vii. Cu șoapta ta să mă culegi. Pe coapse îmi cresc, supus, solzi de lună.
