Ieri m-am trezit cu o poftă nebună de Crăciun. Ca atunci când îți vine să iei Crăciunul cu mâinile amândouă și să îl ronțăi ca pe-un biscuit până la ultima firmitură. Așa-mi era mie. Așa că mi-am pus mult praf de scorțișoară în cafeaua de dimineață și două lingurițe de frișcă ca să-mi potolesc nevoia de sarbătoare din sânge, am aprins focul în șemineu, am aruncat în el un pumn de cuișoare, am pus la copt niște turtă dulce cu ghimbir și anason stelat de mirosea-n casă ca-n buzunarul lui Moș Crăciun și, îmbrăcată în pijamaua cu reni zburând prin stele, m-am cufundat în transa virtuală a Crăciunului și am pătruns în tărâmul de dincolo, unde se duc toate Crăciunurile trecute, de unde se smulg din plasma gestației toate Crăciunurile viitoare, acolo unde îți pierzi mințile în planificări, comenzi și cheltuieli, în cadouri inspirate și neinspirate, utile și inutile, pe care ți le permiți și mai cu seamă nu ți le permiți, în rețete de mâncăruri care mai de care mai gustoase, mai sărbătorești și mai îmbietoare, uitând cu desăvârțire că ai familie, servici, casă, rate la bancă, kilograme în plus, copii de hrănit și o soacră alergică la nucile din cozonac. Da, oameni buni, am intrat pe internet.
… am căutat prin celebra lista a lui Oprah si prin alte conturi de influenceri idei inspirate pentru cadouri, rețete de mâncăruri sofisticate și festive, făcute numai la Casa Albă sau curtea Angliei, am cumpărat podoabe noi pentru brad, am facut un playlist cu cele mai iubite melodii din toate timpurile, cu toate filmele care se petrec de Craciun, sunt depre Craciun sau in care apare cuvantul Craciun măcar o dată … Eram în cea mai profundă transă, în cel mai înalt extaz, culegeam stele de vârf de brad din oceanul plasmatic al tuturor Crăciunurilor și pescuiam pesti-spiriduși îmblânzitori de reni, când o amintire veche a căzut ca ciocanul lui Thor în oceanul meu și l-a spulberat intr-o clipita. Tsunamiul mi-a iesit pe ochi, în șiroaie de lacrimi, cu peștii-spiriduși cu tot, cadourile lui Oprah și toată câmara reginei Angliei.
Aveam 20 de ani. Desi eram încă studentă, începusem să câștig bine și umblam mult prin lume. Urma să sărbătoresc Crăciunul acasă, la Oradea. Venisem încărcată de cadouri scumpe si nemaivăzute, de nimicuri costisitoare, de delicatețuri cărora nici măcar nu puteam să le pronunț numele. Dar cel mai mult investisem în podoabele de Crăciun pentru bradul din casa bunicilor. Eram tare mândră de ele. Voiam să le fac un brad nou nouț, plin de lumini, așa cum văzusem eu în vitrinele din Paris. Așa că, de cum am despachetat am luat în brațe cutioiul cu podoabe și m-am înfățișat la ușa lor.
M-au întâmpinat cu bucuria blândă e a bunicilor. In casă mirosea a plăcintă cu cartofi și a compot de gutui. Și a brad. Mirosea a brad. Din hol se intra direct în sufragerie. Acolo era bradul. Și era deja împodobit. Puseseră în el toate globurile pictate de mine și de surorile mele pe becuri arse pe când eram la grădiniță; girlandele de hârtie creponată împletite de noi când învățam colinde; conurile de brad adunate din pădure în aventurile noastre de copii, pe care împrăștiaserăm într-o seară de ajun sclipici – mi-aminteam perfect când se-ntâmplase asta, aveam 6 ani; scrisorile noastre câtre Mosul, păstrate cu grijă de bietul meu bunic; iar în vârf era steaua de hârtie, colorată în curcubeu, că nu ne putuseram opri toate trei la o culoare. Era cel mai frumos brad din lume. Decoratorii de vitrine din Paris mai aveau să-nvețe. Era frumos pentru că era viu și strălucea de-atâta dragoste. Când treceai pe lângă el, fosnea povești, iar de tăceai auzeai colinde.
Cutia cu podoabe am lăsat-o in poarta spitalului de copii.
Știu, am scris o poveste încărcată și pe alocuri dezacordată, ca o masă de Crăciun ce cade greu la stomac. Ce-o fi fost în mintea mea? Îmi pare rău de v-am creat o indigestie emoțională, intelectuală, de logică, de stil, de care-o fi. Dar dacă din tot haosul ăsta în seara de Crăciun vă amintiți un singur lucru, unul singur, înseamnă că mi-am atins scopul: Crăciunul nu are nevoie de extravaganțe ori excese nici în ținute, nici în podoabe, nici în meniuri și nici în cadouri. Pentru Crăciun e de-ajuns dragostea. Atât.
Photo credit : Alexander Gulyaev, New Year
excursia de vara de la tara pe
care o intreprindeam prin rotatie in fiecare an; bomboanele crocante pe care le mancam
mergand de la porunca la porunca, si mai ales numerele lotului, norocosi si ghinionisti, pe care le
lipisem acolo chiar in seara Craciunului acela, cand siragul de globuri se oprise
sa se mai intinda cu patru prea putine pentru a-mi implini visul.
Acest blogul mi se pare o adevarata abordare festiva a Craciunului. Va urma sa aflam despre magia Craciunului si despre promisiunile sale pline de bucurie, repovestind anii petrecuti alaturi de cei dragi. Mofturile de Craciun pe care le-am enumerat mai sus mi-au alimentat pofta de Craciun si simponia visurilor mele a devenit realitate. Bravo pentru aceasta minunata relatare a magiei Craciunului!
Multumesc mult pentru comentariul dvs fermecator. Va imbratisez cu sarbatoare.