Diferența între generații

 

 

 

 

 

Zilele trecute eram cu Anastasia mea la plimbare. Miezul zilei. Căldură mare. MARE. Mergeam agale, vorbind de-ale noastre pe lângă un gard lung-lung de nu se mai termina si alb-alb de te orbea.  Ea rochiță roz, eu rochiță roz. Ea sandale albe, eu sandale albe. Ea cu părul prins în coadă, eu cu părul prins în coadă. Ea rucsacel argintiu, eu geantă argintie. Ea un metru douăzeci, eu un metru șaptezeci…

Pe la capătul gardului, pe când tocmai ne părăseau pașii și puterile, dăm peste doi tineri. Un cuplu. Ea tăcută, el înecat în cuvinte. Ea înecată în lacrimi, el înotând în ochii ei. Ea măruntă, el atoateștiutor.

Brusc, Anastasia, tace. Îi priveste atent, discret și duios și-mi strânge mâna tare. TARE. Traducere: mama, fii atentă, trebuie să discutăm.

Când ajungem la o distanță decentă – adică vreo doi pași mai încolo, că atât a rezistat – Anastasia mea ”discretă” grăiește duios:

–         Ei, ia spune, mami, ce crezi că făceau ăștia doi?

–         Cred că erau doi iubiți care tocmai s-au despărțit. Ea era foarte foarte tristă, ceea ce mă face să cred că el a provocat ruptura, iar acum încerca să îi explice că îi va fi mai bine fără el sau poate, dimpotrivă, să o convingă să-l primească înapoi. Dacă nu ar fi trecut tramvaiul și aș fi auzit măcar două vorbe mi-ar fi fost mai ușor să-mi dau seama.

–         Eu cred că erau frate și soră. Ea s-a despărțit de iubitul ei, iar el încerca să o consoleze.

–         Zău? Cum ai ajuns tu la ideea asta?

–         Păi, măi, mami, în ziua de azi, când te desparți de un bărbat, te rasucesti pe călcâie, îi intorci spatele și gata! Nu mai stai să-i asculți poveștile.

 

Pentru cei care nu o cunosc: Anastasia mea are șase ani.