De ceva vreme am anumite dispute legate de somn cu o persoană foarte dragă mie. De ce trebuie să dormim? Nu putem face altceva în schimb? Articolul de mai jos îi este dedicat, cu toată dragostea.
Diferenţa dintre noapte şi zi nu mai e la fel de evidentă, ca acum 20 de ani. Suntem activi zi şi noapte, iar asta ne transformă din fiinţe normale în zombii morocănoşi. Şi totuşi, de ce nu dormim? Pentru că vrem totul de la viaţă: mai multă recunoaştere, mai multă distracţie, mai mult timp petrecut cu familia, mai multă acţiune, iar ziua de 24 de ore are limite prea strâmte. (Thomas Edison ar fi cu siguranţă de aceeaşi părere. Altminteri de ce ar fi inventat becul electric?). Dar oare merită să trăim în acest ritm, fără strop de odihnă, sau acest gen de viaţă nu e decât o păcăleală mizerabilă, pe care o acceptăm cu ochii înroşiţi, fără de energie şi cu gândirea înceţoşată?
Propria mea experienţă (o vreme am trăit sub impulsul straniu de a fi supermamă-superfemeie -superbeauty editor) mă îndreptăţeşte să declar că permaneta stare de veghe nu compensează odihna adevărată. Iar cercetătorii în domeniu au demonstrat că, departe de a ne înzestra cu superputeri, privarea de somn ne tâmpeşte minţile şi ne distruge sistemul nervos, rapid, profund şi invariabil.
Anual, în lume se petrec aproximativ 400.000 de accidente rutiere datorate lipsei de somn. S-a descoperit că timpul de reacţie al unei persoane nedormite este acelaşi cu cel al unei persoane cu alcoolemie 0.08 (suficient de mare pentru a putea fi acuzată de conducere sub influenţa alcoolului). Ştim că oboseala ne scade puterea de concentrare şi ne influenţează negativ performanţele fizice sau intelectuale. Există dovezi că privarea de somn ne afectează dramatic sistemul imunitar, iar dacă e dusă la extrem, poate provoca moartea . S-a descoperit că rata divorţurilor este mult mai crescută în rândul cuplurilor în care unul sau ambii parteneri suferă de oboseală. În întreg regnul animal, nevoia de somn este pusă pe acelaşi plan cu nevoie de hrană, apă, sex. Ţine de supravieţuire. Toate fiinţele dorm. De la gîndaci, la Homo Sapiens. De ce?
Pentru a ne reface trupul? Nu în mod obligatoriu. Cercetătorii nu au nici o dovadă clară că funcţiile biologice vitale se refac cu adevărat prin somn. Oricine îţi poate spune că muşchii nu au nevoie de somn, ci doar de perioade intermitente de relaxare, iar restul corpului funcţionează, indiferent dacă creierul nostru e treaz sau adormit.
Dormim pentru a ne reface creierul? Mai aproape de adevăr. Creierul nostru beneficiază cu adevărat de pe urma unui somn bun. Există o teorie care spune că, prin somn creierul îşi reface, îşi consolidează şi procesează informaţiile primite în timpul zilei. Sunt convinsă că orice om a trăit măcar o dată experienţa stranie de a se duce la culcare cu mintea chinuită de o problemă nerezolvată şi, după un somn bun, s-a trezit cu soluţia. Însă acest fenomen nu se datorează neapărat procesării informaţiei în timpul somnului, ci mai degrabă refacerii circuitelor neurale epuizate.
Iar asta deschide poarta către a doua teorie a somnului, care sugerează că dormim pentru a permite creierului să se re-alimenteze cu energie. Creierul, asemeni întregului corp, se alimentează cu glucoză. Ori după 24 de ore de funcţionare neîncetată, capacitatea creierului de a folosi glucoza scade semnificativ. Aceasta se traduce printr-o scădere drastică a activităţii cerebrale, chiar dacă creierul are la dispoziţie, în continuare, o mulţime de glucoză ce poate fi folosită. Cea mai afectată este acea parte a cortexului care anticipează şi integrează emoţiile şi raţiunea.
A treia teorie, spune că somnul, prin nu se ştie ce mecanisme misterioase, ne ajută să ne dezvoltăm anumite talente şi aptitudini (de la a cânta la pian, până la a învăţa limbi străine sau a merge pe bicicletă). Teoria a fost lansată la mijlocul anilor 90 , mai exact în 1994, de cercetătorii de la Weizmann Institute, din Rehovot, Israel, care au descoperit că un anume tip de memorie este direct influenţată de un anume tip şi de o anumită cantitate de somn. De exemplu, capacitatea noastră de a recunoaşte pe un ecran anumite tipare (care ţine de memoria procedurală şi nu cere nimic altceva decît exerciţiu şi repetiţie) este direct legată de cantitatea de somn paradoxal pe care o primim. Dar acest tip de memorie este complet diferit de memoria declarativă (a-ţi aminti un eveniment sau numele presedintelui țării sau titlul unei cărţi), care presupune o altă prelucrare a datelor şi nu este afectată de somnul paradoxal.
O altă teorie (a patra) presupune că în loc să întărească conexiunile neuronale responsabile de o anume aptitudine, aşa cum se întîmplă în timpul zilei sau în faza REM a somnului, somnul profund de fapt, slăbeşte conexiunile nervoase, fără discriminare. În mod normal, creierul consumă 20% din întreaga energie a corpului. Cea mai mare parte a ei e consumată în susţinerea sinapselor (legăturilor dintre neuroni). Cu cât înveţi mai mult, cu atât creşte numărul sinapselor. Cu cât încerci să aprofundezi ceva, cu atât sinapsele corespunzătoare actiunii respective se adîncesc. Dar, de vreme ce sinapsele tale sunt mai puternice, şansa de a-ţi distruge creierul e cu atât mai mare. Nu e nevoie să fii neurocercetător ca să înţelegi ce înseamnă asta. După numai câteva zile, numărul crescut al sinapselor va cere mai multă energie, iar corpul tău nu va putea să o mai furnizeze. Deci, unele dintre aceste legături trebuie slăbite , iar acest proces are loc în timpul somnului profund. În timpul somnului profund, toţi neuronii se activează pentru jumătate de secund. Apoi e linişte totală pentru altă jumătate de secundă Aceste activări intermitente, fac conexiunea mai uşoară şi mai eficientă, dar în acelaşi timp, permite celor mai slabe legături să se şteargă, curăţându-ţi mintea, în aşa fel, încât în ziua ce urmează să poţi învăţa lucruri noi. Poate că la urma urmei, acesta e somnul: o înşiruire de cicluri de ştergere sau accentuare a conexiunilor neuronale, care ne dă posibilitatea să învăţăm lucruri noi, fără a le uita pe cele vechi, şi a le şterge pe cele inutile. Bineînţeles nimic din toate astea nu explică de ce trebuie să fim în stare de inconştienţă atunci când are loc procesul. Probabil e ca atunci când pleci de acasă pentru că înăuntru se renovează. Nimeni nu vrea să locuiască într-o casă în construcţie, pentru că e un dezastru.
În fine, cea mai nouă teorie a somnului, nu are nimic de a face cu creierul, ci cu grăsimea. Cu puţini ani în urmă, cercetătorii au izolat un hormon, numit leptină, care informează creierul dacă organismul are sau nu suficient de mult ţesut gras. În două studii separate, cercetătorii de la University of Chicago şi cei de la Standford University au descoperit că există o legătură strânsă între lipsa de somn şi nivelul de leptină în sânge. După câteva nopţi de somn restricţionat la 4 ore pe noapte, nivelul de leptină al subiecţilor a scăzut drastic, indicând creierului că organismul are nevoie de mai multe calorii. E posibil ca lipsa de somn să declanşeze un dezechilibru hormonal care să ducă la creşterea în greutate? Poate. Dar asta demonstrează faptul că somnul nu foloseşte exclusiv creierului, ci este benefic pentru întregul organism şi iată, ne întoarcem de unde am plecat. Chiar dacă sună banal, poate că somnul e pur şi simplu pentru odihnă. Poate că majoritatea cercetătorilor interpretează excesiv datele, numai pentru că le vine greu să înţeleagă că, uneori creierul nostru are nevoie să se oprească din activitate.
Așadar, de ce dormim? Cine ştie? Somnul poate folosi la orice!
Foto: e-nidhi.com; www.apostrophe.at; vecto.rs