Message in a Bottle

Am avut o toamnă și o iarnă complicată: copiii s-au îmbolnăvit unul după celălalt… iar și iar și iar… de niște viroze cumplit de grele și de lungi, care, în final ne-au doborât și pe noi adulții și ne-au țintuit la pat cu frisoane, transpirații, febra 40 de grade și o tuse care nu s-a dat dusă vreo două luni după aceea; clasa a V-a (în care este Matei) s-a dovedit a fi ”super-mega-ultra-grea”, iar operațiile cu puteri, fracțiile și extragerea procentelor sunt (cel puțin pentru noi) un Triunghi al Bermudelor în care agonizăm din septembrie încoace; criza economică (nu-mi place deloc cum sună expresia asta, dar alt termen nu-mi vine în minte) a lovit în plin planurile noastre de viitor și ne-a făcut ferfeniță buzunarele (și timpul), forțându-ne să căutăm soluții mai mult sau mai puțin fericite pentru a ne salva veniturile și a ne plăti ratele; și, ca și când toate astea nu ar fi fost de ajuns, luna aceasta m-am hotărât (finalmente) să repar greșeala/nepăsarea/lenea/ignoranța medicului care a adus-o pe lume pe Anastasia și care, în urma operației de cezariană, m-a lăsat cu o gaură de patru degete între mușchii abdominali (o să revin asupra acestei povești într-un alt post). Așa că, de trei săptămâni sunt în convalescență după o intervenție chirurgicală majoră… Asta ar fi partea urâtă a poveștii.

Partea frumoasă este cea în care am copt brioșe, am frământat cozonaci, am făcut bradul de Crăciun, am cântat colinde, am îmbrăcat păpuși, am desenat fluturi cu Anastasia și Batmani cu Matei, am citit povești, am spus povești, am inventat povești, am vânat vrăjitoare, am făcut oameni și îngeri de zăpadă, am demonstrat în Piața Universității și am descoperit licoarea magică (spumant de baie, cu sirop de căpșuni și albuș de ou, plus o lingură de scorțișoară) care alungă tot răul din lume. Partea frumoasă este cea în care mi-am sărutat copiii pe frunte în fiecare seară ca să le alung visele urâte și am adormit privind focul din șemineu, în brațele soțului meu…

Sigur, nimic din toate astea nu poate fi o scuză pentru tăcerea în care m-am cufundat de mai bine de jumătate de an, așa cum, pe bună dreptate, m-a ”certat” ieri prietena mea Miruna pe blogul ei, ”Și blondele gândesc” ( foarte foarte bun; vă recomand din suflet să-l vizitați!). De fapt, de ieri, de când i-am promis public Mirunei un răspuns, caut o motivație obiectivă… Ei bine, nu o am. In tot acest timp în care am dispărut din peisajul virtual am trăit din plin (și cât se poate de subiectiv) fiecare clipă cu familia mea! Dar acum sunt aici! Am revenit! Și intenționez să las definitiv plaja deschisă pentru oricine (mai) vrea să vină pe insula mea virtuală, să-mi asculte poveștile și sfaturile, pentru oricine vrea să-mi testeze licorile, cremele sau remediile magice, pentru oricine vrea să coacă brioșe (care nu îngrașă!), pentru oricine vrea să-și alunge monștrii (singurătății și bătrâneții) din suflet, să trăiască frumos și sănătos.

P.S. Dacă știți și un dram de matematică, cu atât mai bine!

foto: Message In A Bottle Painting by Madelyn Mershon