Nu știu când a ajuns tabloul acela în familia noastră. Probabil cu mult înainte de a mă naște eu. Și nici nu știu unde a stat ascuns vederii mele, până ce și-a găsit Locul, în casa cea nouă. Ai mei l-au așezat în holul de la intrarea principală, chiar deasupra oglinzii. Nu a fost nici o ceremonie. (Nu era un Grigorescu original.) Pur și simplu, l-au atârnat în cui, l-au potrivit, l-au șters încă o dată de (un) praf (imaginar), așa, ca o mângâiere, și au plecat… Am fost singura care a dat importanță momentului, pentru că, pe parcursul acelui ritual, banal și monoton , am avut o revelație: în tabloul acela era mama.
Pe zi ce trecea eram tot mai convinsă că am dreptate. Așa am ajuns să stau cu orele pe scările reci de marmură, râzând, plângând, iubind, urând, suferind, dansând, gemând, cântând, pierzând, sârbâtorind, iertând sau cerând iertare în fața tabloului ”cu mama”, ori de câte ori Ea era plecată în turneu.
Abia acum, cu ochi și minte de adult, înțeleg de unde am născocit acest transfer de identitate: mama mea are aceeași frumusețe curată, senină, plină de duioșie, acceași feminitate pură, aceeași eleganță și aceeași emoție a picturilor lui Grigorescu. Numai că, vedeți voi, mama mea are ceva ce nici un pictor atins de dumnezeire nu ar fi putut născoci: are o inimă mare cât o lume, o energie de zori de zi, o voce de înger și o putere de a iubi, nesfârșită ”cât luna și cerul și stelele la un loc”.
Astazi e ziua de nume a mamei mele. E prea departe ca să o pot lua în brațe să-i spun cât de mult o iubesc și cât de mult înseamnă pentru mine. De aceea, vă rog să o sărbătoriți împreună cu mine, ascultând (cu un click aici ), unul dintre cele mai frumoase cântece născute vreodată, pe care mama, odată cu numele, mi l-a dăruit mie, pentru totodeauna: Lioara.
La multi ani, mama!
La multi ani, tuturor ”florilor” din lume!
Lioara, mama ta e Florica Bradu?????????????…e cantareata de muzica populara a copilariei mele, daca pot spune asa(chiar daca nu imi placea muzica populara)…cred ca era din Bihor, nu? bunicul meu, pe care l-am adorat era tot din Bihor ( eu sunt aradeanca), si o asculta pe Florica Bradu ca adoratie in fiecare duminica. Pe urma bunica mea, care ii zicea bunicului …auzi ,Nicolae , iti canta draguta! …tatal meu o asculta cu placere.Si totul pentru vocea ei nemaipomenita si pentru faptul ca era bihoreanca!!!…si in acest moment imi dau lacrimile pentru amintirile pe care tu, fara sa vrei, mi le-ai rascolit…pentru ca nu mai traieste decat mama din cei patru ai mei! Dar imi amintesc cu atat placere si dor copilaria si mama ta face parte si ea din copilaria mea! si nu stii cat de mult!
Te pup si iti doresc o seara placuta!
Multumesc, Florina, pentru ganduri, pentru urari si pentru emotie, pentru dragostea ce i-o porti mamei. Iti doresc si tie la multi ani si toata fericirea din lume!
multumesc de urare, Lioara!…si eu iti doresc acelasi lucru!