”The wound is the place where light enters you” (Rumi)
Aveam 17 ani și sufeream pentru prima dată din dragoste. Fusesem părăsită (mai rău ca o mireasă la altar) chiar în ziua în care aflasem că am intrat la facultate. Inima-mi împietrise într-o crispare continuă, dureroasă, încercând instinctiv să alunge din cele patru cămăruțe și ultimul strop de simțire. Priveam în jur cu ochi sticloși, de animal împăiat, și totu-mi părea străin, îndepărtat și fără sens. Există o secvență într-un desen animat în care Coyote e zdrobit sub un bolovan, se sparge în mii de bucăți, iar Road Runner îl strânge pe făraș și îl aruncă la gunoi. Eu eram Coyote.
… Am stat închisă în cameră trei zile. Așa zice mama. Eu nu-mi aduc aminte. Știu doar că într-o seară mama a intrat în camera mea si mi-a dărâmat drama și izolarea, fără drept de apel, cu un bol aburind de orez cu lapte. Pusese-n el atâta dragoste si atâta vanilie cât să repare o lume, darmite o inimă frântă.
De-atunci budinca de orez cu lapte a devenit mâncarea mea de alint și alinare, refugiul de arome în care mă cuibăresc oricând mi-e dor sau greu sau frig sau frică. Mă face să mă simt acasă. (Păcat că-ngrașă!)
Ei bine, același sentiment de siguranță-liniște-încredere-armonie- căldură-alint-cu-papuci-pufoși-și-orez-cu-lapte l-am regăsit unde nici că m-aș fi așteptat: într-o clinică medicală. Clinca Eliade.
Vedeți voi, clinica asta nu e ca oricare alta: e un spa medical cu super-super tehnologie manevrată de oameni de deștepți și instruiți ce nu tratează bolile ci bolnavii, nu prescriu medicamente ci terapii menite a-ți stimula propria putere de vindecare, nu înlătură efectele ci anulează cauzele și armonizează energiile. Există câte o poveste fascinantă în spatele fiecărui loc din clinică, în spatele fiecărei terapii și al fiecărui medic, și toate, perfect sincronizate prin habar nu am ce miracol, s-au adunat aici.
Mi-am petrecut vreo două săptămâni prin încăperile de la Eliade, cuibărită în miresme catifelate, căutând liniște în masaje cu atingeri molcome și-adormitoare, cotrobăind în toate ungherele sufletului meu pentru-a-nțelege de trupu-mi face una sau îmi urlă alta. Despre toate-aceste aventuri vă voi povesti pe îndelete în zilele ce urmează. Până atunci , însă, de dragul armoniei (că tot vorbirăm de ea) poveștii, dați-mi voie să vă spun pe scurt ce am înțeles eu de la acești oameni minunați și terapiile lor fermecate.
– Terapia cu ozon : Învață să dăruiești (iertare, iubire, lumină, înțelegere…). Numai așa vei putea să-ți cureți sufletul, mintea și (evident) trupul.
– Osteopatia: Nimic nu este întâmplător. Fiecare accident, fiecare întâlnire, fiecare ciocnire, fiecare fractură (de energie, de gând, de trup), fiecare pierdere sau fiecare câștig , au o cauză și un scop, pe care le simțim până în măduva oaselor.
– Terapia cranio-sacrala: Cea mai firească formă de mișcare este curgerea (a apei, a timpului, sângelui, energiei, gândului, visului). Nu încerca să i te-mpotrivești. Se va întoarce împotriva ta. Cel mai bine e să-nveți să plutești.
– Asyra (evaluare bioenergetica): Dacă vrei să te vindeci, trebuie să-ți pui viața, mintea și trupul în armonie. Iar cea mai armonioasă forță/muzică/simțire/energie/vorbă/numiți-o-cum-vreți este iubirea.
– Terapia cu oxigen: singurul mod de a fi (și a arăta) tânăr(ă) și fericit(ă) este să deschizi larg ferestrele (casei, sufletului, trupului, tenului) si sa lași să intre aerul proaspăt.
Cu dragoste,
PS. Clinca Eliade este deschisă în fiecare zi (mai putin duminica), dar aveți nevoie de programare la tel: 0748. 01.11.11 (adresa: bd-ul Mircea Eliade nr 36, sector 1, Bucuresti)
PPS. Cei interesati găsesc aici rețeta mea de orez cu lapte. Incercați-o, ori de câte ori aveti nevoie de mângâiere.
Buna Lioara…mi-au placut mult ultimele tale postari.Foarte mult….intr-un fel m-au mangaiat pe suflet.
Trecand printr-o perioada -cam lunga- de dezechilibru, suparare, dezamagire si tristete, citind toate terapiile pe care le-ai facut tu la Clinica Eliade, pot sa iti spun ca am nevoie de toate! In doza dubla!! 🙂 Stiu ca nu am cum sa ajung sa fac vreodata toate aceste lucruri atat de necesare sufletului meu, dar doar citind ce ai scris tu, incerc sa imi imaginez cum ar fi.
Ah, perioada mea e una in care as manca orez cu lapte in fiecare zi! Cu un job oribil, intr-un loc in care nu am ce cauta, cu prieteni care au vrut doar energia mea pozitiva, fara sa mi-o returneze atunci cand am eu nevoie, viata mea nu e cea mai buna in momentul asta. Si problema e ca nu reusesc NICICUM sa ma regasesc si sa ma echilibrez.
Daca nu mi-ar fi teama de kilograme in plus care sa ma deprime de tot, as manca desertul asta zilnic. Pentru ca si pentru mine e tot gustul copilariei si al familiei mele.
Al meu era cu cacao si zahar deasupra…:)
Te pupppp…
Te rog sa imi spui sa ma opresc cu negativismul asta !
Draga mea Florina, ce e cu tine? Vad ca perioada asta a ta dureaza de ceva vreme. Hai sa ii punem capat! Plange-ti de mila, de greu, de necaz, de urat, de ce vrei tu pana te saturi. Vorbesc serios! Eu asa fac: am o problema – o storc de rau si de lacrimi pana ma plictisesc de ea. Citesc carti triste (ca sa vad ca si altii sufera), ascult muzica deprimanta, vad filme melodramatice, etc. Apoi, cand simt ca mi-a ajuns (cam dupa trei zile) scot tristetea din mintea mea (asa cum scoti un cos) si-i umplu locul cu alte lucruri, frumoase: stau cat mai mult cu copiii mei, ies la aer, la soare, in parc, imi fac curat in casa, in geanta, in trusa de machiaj, imi sun prietenele, parintii, mananc orez cu lapte cu tone de scortisoara, beau shakeuri de fructe (o sa postez cateva retete special pt tine), citesc povesti frumoase (Micul Print, Winnie the Pooh, Vantul prin salcii, Winnetou…. vorbesc serios, citesc cartile copilariei, care mi-au placut si mi-au lasat caldura in suflet), ascult muzica insorita, fac sport si-mi cumpar ceva nou. In alte trei zile sunt deja ca noua. Te rog, incearca! Iar cand va veni momentul schimba-ti jobul, fa-ti prieteni noi… Pune-ti in gand inainte de a adormi toate schimbarile pe care trebuie sa le faci. Nu vana in mod obligatoriu oportunitatile, dar cheama-le si vei vedea ca te vor gasi ele pe tine. Cu vreo cinspe ani in urma am citit un articol intr-un Cosmo american unde spunea ca daca vrei sa gasesti iubitul ideal trebuie sa il strigi in gura mare. Atunci mi s-a parut o prostie, Acum imi dau seama ca nu e asa. (Dar asta e cu totul alta poveste). Daca vrei o schimbare trebuie sa o chemi in gura mare. Sa o rostesti si o sa vina. Iti promit. Dar deocamdata ai trei zile, hai o saptamana, in care poti sa iti plangi de mila. Si fa-o la maxim. De dimineata pana seara. Apoi scutura-te de toate si … vorbim din nou. Trebuie sa imi promiti. Vreau sa ma treci prima pe noua ta lista de prieteni si o sa iti dau toata energia pozitiva de care sunt in stare si de care ai nevoie ca sa treci peste aceasta faza si sa te vindeci. Te imbratisez tare tare tare!
Multumesc. Ai stiu ce sa imi spui. Asteptam cuvintele astea de la cineva si nu stiam cui sa i le cer. Ma bucur ca ti-am scris. Si sa stii ca asa voi face…de fapt, asa faceam cand treceam prin momente mai proaste.Mi se satura tot corpul de suferinte si treceam mai departe. Acum cred ca am un blocaj undeva in mine.
Dar stiu ca o sa treaca…iar tu mi-ai spus ce sa fac , tehnic vorbind, iar eu o sa te ascult.
Esti o prietena buna…si uneori imi place sa cred ca blogul tau e facut sa ma ajute pe mine, in multe privinte.
Te imbratisez cu multa putere si iti primesc cu bratele deschise energia pozitiva!!