Ingerii miros a lotus

” I know not her name,
But I can trace her by scent,
She has driven me into a smell-at-them game,
And am attracted to her a hundred percent,
That angel smells like lotus flower.”

(Billy Simani – That Angel Smells Like Lotus Flower

1987, Nairobi, Kenya)

Cândva, demult (dar nu prea-prea sau foarte-foarte; pe când criza economică nu zdruncina pământul nici măcar cu gândul, iar oamenii încă visau la lucruri frumoase), un grup de cercetători japonezi  și-a pus în cap să identifice mirosul femeilor frumoase. Așa că au adunat din toate colțurile lumii  cele mai delicate, cele mai atrăgătoare, cele mai armonios plămădite femei, le-au dus undeva, departe, izolate pe un vârf de munte, și le-au ținut acolo, două săptămâni. În tot acest răstimp le-au hrănit numai cu orez  și le-au astâmpărat setea cu cea mai pură apă, le-au îmbrăcat în haine largi de bumbac și le-au spălat trupul numai și numai cu apă de izvor, pentru ca nici o adiere de parfum străin să nu altereze aroma naturală (și presupus sublimă) a propriului lor trup.  Apoi au recoltat prin metode numai de ei știute, în eprubete minuscule, esența fragilă a frumuseții lor (de undeva din zona  pântecelui – acolo unde se nasc toate bunele și toate relele) și au descompus-o  în miliarde de molecule pe care le-au identificat cu formule chimice, codate sec și total lipsit de poezie. Au comparat rezultatele obținute și adevărul a ieșit la lumină indubitabil și al naibii de inexplicabil: femeile frumoase (cu adevărat frumoase) miros (în mod natural și fără excepție) a flori de lotus.

Cum? De ce? De unde? De când? Sunt întrebări la care capetele luminate  ale cercetătorilor japonezi nu au găsit  răspuns. Cum de atunci (după informațiile mele) nimeni nu s-a mai aventurat  atât de adânc și intim în pântecele aromat al acestui tărâm halucinant și nemilos de selectiv numit  frumusețe, misterul rămâne încă nedezlegat.

Un lucru e însă limpede: de când am citit această știre – într-o revistă franțuzească demnă de toată încrederea, cu mai bine de un deceniu în urmă – ori de cîte ori simt miros de lotus în preajmă am două variante de reacție (în funcție de situație – însoțită,  ‘au ba): ori o iau la fugă mâncând pământul (cine are nevoie de concurență la 40 de ani??!!!!) , ori stau lipită de biata frumoasă ca scaiul de oaie, doar doar mă molipsesc.