Bradul cu povești – Mircea Bradu

Cine oare cine așează vârful în brad? Păi cine altul decât tata – că așa era tradiția în copilaria noastră – cu o poveste cutremuratoare: un miracol petrecut în noaptea de ajun. Doamnelor și domnilor, Mircea Bradu…

 

Crăciunul *47

În *47 am venit în vacanţa de Crăciun cu aproape două zile mai târziu…

În sat am intrat când se înstăpânise noaptea.

Când a vrut să facă lumină, mama a băgat de seamă că ni se terminase petrolul în lampă. M-a lăsat singur şi a dat fuga până la bunica să împrumute o sticlă cu petrol. Nu era departe, dar noaptea făcea oricum, calea mai lungă.

Ştiind şi cu ochii închişi locul unde lăsasem vioara tatii la plecarea la liceul din Oradea, am coborît-o de pe raftul bibliotecii, am desfăcut cutia şi am început  s-o acordez.

Cineva a bătut la uşa… Eram sigur, nu era o părere… I-am răspuns, îndemnându-l să intre.

Prin beznă n-am putut distinge cine este. M-a întrebat dacă sunt băiatul doamnei învăţătoare şi dacă ştiu să colind. Era o întrebare ca un îndemn…

Şi aşa am început să colindăm,eu ţinând şi hangul cu vioara.

Când a venit  mama şi a aprins chibritul, am descoperit amândoi  un străin cu barbă aproape căruntă, cu plete netunse, îmbrăcat  în haine ponosite. O manta lungă, neagră, descheiată, îi dădea statură de misionar. Mama a strigat uluită, a scăpat sticla cu petrol  pe podele. Chibritul încă ardea între degetele ei blocate de emoţie. A început să  plângă  în hohote repetând. „ Nuţu meu , scumpul meu”.

Străinul era tata pe care nu îl mai văzusem de pe când împlinisem cinci ani. Aşadar, Dumnezeu  ni  l-a adus acasă de Crăciun, aşa cum îl rugasem fierbinte seară de seară şi eu şi mama.

Când lampa a făcut lumină deplină, i-am dat lui vioara şi l-am îndemnat: „Acum tu ţii hangu, tata”…

Şi am colindat toţi trei, tot ce ne-am adus aminte, până au dat zorii peste noi…