Stiți globurile acelea de sticlă în care stă ascunsă o lume, iar de le scuturi, ninge magic, mereu în liniște și pace, fără vânt, fârâ frig, fără vifor sau alte vijelii? Așa este povestea mea de azi: un glob din acela delicat și fermecat și vine din partea unei doamne de o eleganță rară, pe care o admir și o prețuiesc foarte. Pentru dumneavoastră, Camelia Șucu:
Crăciunul a fost special pentru mine toată copilăria. Nu îmi amintesc la maturitate vreun Crăciun care să aibă farmecul total și magia pe care reușeam să le simt în copilărie. Dincolo de toate lucrurile din lume pentru care le-aș mulțumi părinților mei, unul din cele mai importante rămâne felul în care au reușit să mă facă să mă simt de Sărbători toată copilăria. Crăciunul însemna roluri împărțite în casa noastră, dar bucurie împărtășită de toți: împodobirea bradului împreună cu mama, săniuța trasă de tata și felul în care alerga, lua curbe rapid și mă arunca în zăpadă; cadourile strecurate sub brad și toate pretextele alor mei prin care ne îndepărtau de brad, ca să nu-l vedem pe Moș când vine, apoi felul în care se bucurau o dată cu noi că “a trecut Moșu’ azi noapte și uite ce-a adus!…”.
Un singur lucru poate că a egalat ca intensitate felul în care mă simțeam în copilărie: momentul în care am început să fac eu însămi bradul de Crăciun ca mamă, la rândul meu. Bucuria pe care am putut-o oferi fetelor, am citit-o de fiecare dată în ochii lor: era intacta, era ca în copilăria mea”.